M-a așteptat în ușă, cu zâmbetul ștrengăresc parțial vizibil prin barba stufoasă și paharul de vin roșu în mână. Tocmai urcasem patru etaje într-o scară de bloc nerenovată și deja scenariile criminale își făceau loc în mintea mea obosită. M-a liniștit familiaritatea apartamentului în care intrasem pentru prima dată, paharul de vin roșu și naturalețea din conversația noastră. Ne vedeam deja a treia oară, deși nu fusesem convinsă că mai vreau să mă întâlnesc cu el, până când l-am văzut relaxat, zâmbăreț și cu un aer sexy. Atunci m-am potolit. Mi-au trecut toate negațiile din minte și m-am lăsat purtată pe valul chimie ce există între noi. Am vorbit mult, mai ales eu, după ce vinul și-a făcut efectul pe stomacul meu gol, stând la început față în față, iar mai apoi tot mai apropiați. La un moment dat, mâinile lui cu degete aspre de la urcatul pe stânci, și-au început ascensiunea pe corpul meu, de la picioare în sus, cu mișcări circulare, neregulate și îndrăznețe. L-am lăsat, pentru că-mi plăcea, dar nu am participat activ. Aveam un blocaj mental, conștient, legat de apropierea fizică. Eram convinsă că nu am să fac nimic, până când a început să-mi mângăie spatele gâtului, atingându-mi pielea delicată printre firele de păr într-un mod care mă excită de fiecare dată. Atunci am cedat, suspinând de plăcere.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI