Am început să vorbesc poloneza după vreun an și ceva de locuit în Polonia. Primele două luni au fost ca un permanent înot prin ape necunoscute, comenzi la magazin pe degete și limbajul foarte dezvoltat al semnelor. Obișnuiam să răspund doamnei de la magazin arătând două degete sau repetându-i o sută și o sută, pentru că nu reușeam să pronunț dwieście. Vreo trei ani m-am luptat cu poloneza la nivel zilnic, până am prins-o de coadă și de atunci o exersez în continuu. Fac aceleași greșeli, tipice persoanelor cu o bază latină, repetitiv și iritant.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI