M-am întrebat şi eu, laolaltă cu mulţi alţii (bine intenţionaţi sau răuvoitori) de ce a primit Jean-Marie Gustave Le Clézio Premiul Nobel pentru literatură. Apoi, m-am trezit întrebându-mă cine e, de fapt, cumîlcheamăăsta? Nu a durat mult adunarea motivelor, unele dovedindu-se chiar "solide" rău de tot. Cu cine a "concurat"? Eh, nişte anonimi adevăraţi: Mario Vargas Llosa, Umberto Eco, Michel Tournier, Herta Mueller sau Ismail Kadare.
EVZ, Nobelul literar, o „surpriză neplăcută“, ne prezintă o fişă biografică mai mult decât suficientă, din care putem trage concluziile căutate, cu sila de rigoare, înainte de a ajunge la paragraful în care scriitori şi critici români îl ştampilează ironic pe marele necunoscut. Păi, nu toţi nobelizabilii au norocul de a se fi născut sau crescut/trăit prin Africa. Cred că ăsta e un criteriu de 50 de puncte din 100 (să presupunem) necesare. Ca să iei Nobelul, trebuie să fii at least ecologist (măcar două balene salvate prin respiraţie gură la gură în palmares), dacă nu militant de ecostânga activ (de pildă, să nu porţi decât chiloţi roşii din fibre vegetale şi să admiţi a deţine laptop doar dacă e cu manivelă şi nu consumă curent de la priză).
Acelaşi ziar ne informează că, în romanul Désert, preanorocosul "ecoscriitor" face o emoţionantă "frescă culturii pierdute din Nordul Africii, în contrast cu o Europă rece şi brutală pentru imigranţii care-şi caută locul în lume". Aici a trebuit să iau o pauză, ca să-l bag în mă-sa puţin pe "cel mai mare scriitor francez în viaţă". Cu tot cu "Europa lui rece şi brutală". Şi cu emigranţii lui neintegrabili, scursurile mereu piromane ale periferiilor franceze. Nu ştiu însă dacă mă-sa e atât de încăpătoare.
Cărţi de idei! Cărţi ce plâng la căpătăiul unor categorii care se autodefavorizează, pătrunzând într-o Europă pe care nu pot şi nu doresc să o înţeleagă, în schimb, aşteaptă ca Europa să-i tolereze, să se schimbe pentru ei. Trebuie să mă fi tâmpit de-a binelea să mă apuc a citi literatură ideologizată, literatură-manifest. Oricât ar fi de bine şi corect-reţetar scrisă.
Şi ultimul amănunt care, daaa, justifică pe deplin înnobelizarea: deşi trăieşte în SUA, bietul militant, vizibilul activist, vocalul civist, "destinul său a rămas mereu legat de pământul african", asupra căruia, nu-i aşa, trimite în ritmuri regulate, ca ajutor, binefăcătoarele sale romane angajate şi Africa îi va fi mereu recunoscătoare. O lacrimă!