Probabil e căldura înăbușitoare sau poate pietrele tăcute, ori florile viu colorate și înmiresmate, dar îmi place liniștea locului. E pustiul, în care odată intrat cu greu îl părăsești, pe care-l vizitezi doar ca să-ți dorești să nu-l mai lași, e pura esența a naturii, în care omul se îmbină cu țărâna.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI