Unii aşa-zişi specialişti şi funcţionari mărunţi din ceata comunistă a lui Vladimir Voronin, încă preşedinte, încasează lefuri pentru a le explica românilor din Basarabia că bobocii de raţă muşcă mai ceva ca un pitbull sau că godacii pot zbura în anumite condiţii de umiditate şi presiune atmosferică.
Mai exact, acei neînsemnaţi specialişti, dar foarte comunişti de dragul banilor, se chinuie să demonstreze că strălucitul om de cultură român Dimitrie Cantemir este nici mai mult nici mai puţin decât “întemeietor al moldovenismului”. Argumentul lor suprem ar fi că savantul roman foloseşte denumirea de “Moldova” în titlul celebrei sale lucrări “Descriptio Moldaviae”.
Specialiştilor în voroninism, Dimitrie Cantemir s-a născut pe teritoriul actualului judeţ Vaslui, iar de la 15 ani a fost luat ostatic la Constantinopol. Pe la turci, dragi somităţi plătite de comunişti, a stat vreo 17 ani, a fost domnitor al Moldovei între 1710-1711, iar între anii 1711 şi 1723 a trăit în Rusia.
Din datele biografice recunoscute de întreaga lume ştiinţifică, unele din ele prezentate mai sus, rezultă fie că domnitorul moldovean a întemeiat “moldovenismul” când era de-o şchioapă, în lipsă de alt argument ştim că vă agăţaţi de orice, fie că trăind printre turci la Constantinopol a întemeiat teoria otomanismului şi voi, specialiştilor din hăţurile lui Voronin, nu ştiţi să citiţi, fie că, în timpul petrecut în Imperiul Ţarist, Dimitrie Cantemir a dezvoltat teoria rusismului, iar voi, ca mari specialişti o confundaţi.
Cel mai important lucru care rezultă este că toţi promotorii, susţinătorii şi trepăduşii acestei pseudoteorii au fost şi sunt poseorii unui comportament voluntar de slugă, singura lor menire fiind aceea de executanţi orbi ai ordinelor venite de la vârful conducerii comuniste.
Faptul că eminentul om de cultură a scris atât de multe volume dedicate culturii turceşti reprezintă un pericol, deoarece, probabil după ce vor citi aceste rânduri, înfirbântaţii savanţi în “moldovenism” vor visa că Anatolia va fi condusă în curând de Voronin, iar parlamentul lui Lupu îşi va inaugura următoarea sesiune pe malul Bosforului.
Având în vedere că vreme de 12 ani a trăit Dimitrie Cantemir în Rusia ţaristă, ne-am aştepta să revendice şi vreo bucată de Siberie. Numai că prea roşul preşedinte Voronin nu-şi permite nici să sughită în prezenţa stăpânului de la Răsărit.
Dragi slugi ale lui Voronin, lăsaţi cei 12 ani petrecuţi de domnitor în Rusia, e mai tentantă perioada de 15 ani petrecuţi de Dimitrie Cantemir la Constantinopol. Veţi lua prin surprindere lumea academică enunţând teoria “moştenirii comune turco- moldoveneşti”. Vă daţi seama, tovarăşe Voronin… o narghilea, o cadână, un turban…fără ciubuc, că ştiţi prea bine ce e ăla, din moştenirea comună…
Dacă ar fi ştiut celebrul om de cultură român ce enormităţi debitează nişte anonimi despre rolul pe care l-a jucat în istoria şi cultura românească, cred că ar fi completat titlul lucrării - “Descrierea Moldovei” - cu doi termini indispensabili “pământ românesc”.
Sebastian Deleanu