„Rîul îşi purta apele în ritm egal, eu stăteam în ploaia care cădea fără încetare şi mă întrebam dacă să ciocănesc cu degetul arătător sau să plec. Frunze de general şuşoteau în coroanele copacilor, cîteva felinare se strecurau printre ramuri, iar lîngă uşa întredeschisă a unei camere, un corp se dezbrăca pentru culcare sau pentru dragoste. O mică lampă de noapte zdrobea umbra pe uşa vopsită în ulei. Şi eu mă întrebam: e singură umbra, sau mai este cu cineva? Tremuram, pentru că noaptea ploile reci şi paşii se pierd în umezeala murdară. Dar e bine să locuieşti în cuibarul neliniştii şi să-ţi auzi dinţii clănţănind de teamă, e bine să-ţi duci viaţa pînă la marginile neantului şi dimineaţa să o iei de la cap. E bine să te desparţi pentru totdeauna şi să preamăreşti nenorocirea ca ipocritul Iov. Pe atunci, stăteam în ploaia care cădea fără încetare şi nu ştiam dacă să bat sau să plec, pentru că nu aveam curajul să-mi strivesc ochiul geloziei din creier.” (Bohumil Hrabal, Anunţ pentru casa în care nu mai vreau să locuiesc) (nu ştiu ce sunt frunzele de general)
Am comandat cartea, împreună cu multe altele de acelaşi autor, de la o editură de care nu auzisem pînă să fac o fixaţie pentru Bohumil Hrabal. Oh, şi nu e el unul pentru care să faci o fixaţie? Editura se cheamă Ivan Krasko. Am primit cărţile, arată bine, modest dar nu ieftin, în format de buzunar, deloc glossy. Iar acum citesc şi mă minunez cum de nu am ştiut pînă acum de ele. Plus, cîte asemenea edituri, faţă de care avem suspiciuni din oficiu, multe poate întemeiate, cîte îşi fac treaba bine şi noi nici nu ştim că există? Mă mai gîndesc la Junimea, care publică în general autori locali, mie îmi plac grozav coperţile cărţilor, dar ştiu prea puţin despre autori. Sau la Timpul, de unde am Carnetele lui Aurel Dumitraşcu. Dar dacă nu ai o fixaţie, un interes special pentru un autor, un gen sau o zonă din literatură, nu prea afli de ele. Mie nu mi se pare drept, oricît de firesc ar fi pentru lumea de azi.