Mă distrează enorm pretenţiile unor inşi plini de prejudecăţi, care îşi imaginează că se află tot timpul în luptă cu sistemul şi cu valorile sale. Să-i luăm, de exemplu, pe cei de la “Paraziţii”. Aproape în toate cîntecelele lor se pune problema revoltei băieţilor de gaşcă, de cartier împotriva SISTEMULUI, a clişeelor şi snobilor care nu ajung niciodată să se ridice la nivelul băieţilor din stradă, să fie autentici ca şi ei. Am auzit în interpretarea lor chiar şi un cântecel împotriva cenzurii.
Toate bune şi frumoase până aici, doar că, în inconştienţa lor, “Paraziţii” nu realizează că ei înşişi sunt reprezentanţii cei mai fideli ai puterii, ai sistemului pe care îl detestă atât de mult. Toate valorile pe care le promovează sunt de departe ale lumii vechi, tradiţionale. Dezgustul şi maniera machistă, manifestate în modul de a aborda temele legate de sexualitate, o dovedesc cu prisosinţă. Homosexualii sunt ţinta lor predilectă, obiectul ideal al batjocurii şi ţapul ispăşitor. De aceea, poate, izbucnesc de multe ori în râs când le aud mesajele “revoluţionare”. De fapt, le asociez întotdeauna pălăvrăgeală răpperistă cu sistemul care, pretind ei, le este ostil. Rămâne doar ca, în cântecelele lor, cuvintele sau sintagmele “sistem”, “îmi impun valorile lor” să fie înlocuite cu “Paraziţii”, “băieţi de cartier” etc. Poate în acest caz creaţia lor ar corespunde cu adevărat realităţii.
Nu întâmplător, atitudinea lor “rebelă” îmi aminteşte de fiecare dată de spusele unui scriitor francez, Jean Genet: “În ultimul timp au apărut o mulţime de persecutaţi fără persecutori”. Dar nu mă mai surprinde nimic în lumea “noastră”, în care torţionarii fac tot ce le stă în puteri să treacă drept victime…