Articolul 7.
(1) În sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă drepturile în bani sau în natură ce se cuvin persoanelor asigurate, în condiţiile legii, corelative contribuţiilor de asigurări sociale.
(2) Prestaţiile de asigurări sociale se acordă sub formă de pensii, indemnizaţii, ajutoare şi sub alte forme prevăzute de lege.
(3) În sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor ca urmare a vîrstei, invalidităţii, accidentelor, bolilor, maternităţii, pierderii locului de muncă sau decesului, denumite în continuare riscuri asigurate.
(4) În sistemul public, asiguraţii nu pot beneficia concomitent de două sau de mai multe prestaţii de asigurări sociale pentru acelaşi risc asigurat, cu excepţia prestaţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă.
