După o zi groaznic de epuizantă prin Chişinău, într-un sfîrşit, am ajuns acasă, în Bender. Zic “acasă” în termen foarte relativ, căci niciodată n-am avut domiciliul stabilit în acest oraş. Şi totuşi, simplul fapt că cu 18 ani în urmă am fost adusă pe lume într-o maternitate din Bender, pentru că cel puţin 2 ori pe săptămînă se întîmplă  să-i traversez străzile, pentru că am aici o mulţime de-a rude şi prieteni mi-am asumat dreptul moral de-a numi acest loc “acasă”.

   E un oraş cu o istorie aparte, plin de contraste şi lucruri stranii ce te uimesc la tot pasul. Pînă a ajunge în Bender, ca de obicei, am fost nevoită să trec calvarul de la vamă, unde am fost nevoită să completez o anchetă( fişă de migraţie) pentru a-mi înregistra statutul de migrant. Şi-apoi, după ce-am primit de la vameşi un talonaş am putut să mă bucur  că sunt “migrant cu actele în regulă” fără a ieşi măcar din hotarele propriei ţări(!). Oraşul se pregăteşte să-şi serbeze cea de-a 600 aniversare. De ceva timp au început pregătirile. Tam-tam-ul şi forfota din ajunul aniversării prevestesc o sărbătoare pe cinste. Păcat doar că nu voi fi atunci în ţară…Aş fi avut ce relata post eveniment pe blog, căci anume asemenea ocazii sunt cele mai propice pentru propagările ideologice , cînd manipulările politice se manifestă în toată splendoarea lor. Am fost martoră la multe activităţi de amploare din Bender sau Tiraspol şi, credeţi-mă, mi-a fost dat să văd multe…:)

  Mergeam automat pe străzile oraşului( eram frîntă de oboseală după ce-am mers pe jos kilometri întregi pe drumurile capitalei), treceam absentă pe lîngă grupurile de tineri ce vorbeau gălăgios în rusă,  pe lîngă afişele frumos iluminate cu publicitate în rusă, pe lîngă străzile cu denumiri a pseudoeroilor sovietici…pierdută în gîndurile mele, mă gîndeam la stupiditatea acestei situaţii cu Transnistria, aberaţiile şi speranţele vagi cu care suntem alimentaţi zilnic, promisiunile deşarte despre “consolidarea teritorială a RM şi rezolvarea grabnică a conflictului transnistrian”. Mă simţeam atît de străină în acest oraş! Traversînd strada, în faţă mi s-a deschis o privelişte uimitoare-un panou publicitar al unui magazin de mărfuri sportive cu imaginea splendidă a unei atlete(Sandrei Izbaşa, dacă nu mă înşel) ce-avea pe umăr culorile tricolorului: albastru, galben şi roşu. Poate e un detaliu prea puţin însemnat, dar după 10 minute de incertitudine de cînd mă aflam în acest oraş de pe malul drept al bătrînului Nistru, abia atunci am avut senzaţia că am revenit ACASĂ !!!