Este locul unde mi-am petrecut cele mai neîndestulătoare clipe liniştite din Bucureşti. Căutam cu ochi speriaţi acele ceasului, era sâmbăta, de regulă, şi sâmbăta se închi
de mai repede, iar vraful de reviste şi ziare franţuzeşti, pe care trebuia să le "recuperez" prin lectură contra cronometru, tot nu scădea. Până şi scârţâitul podelelelor curgea uşor în liniştea respectuoasă a fostei mansarde. Institutul cultural francez. Nu voi uita nicicând parfumul cărţilor, ziua strecurată prin luminatorul generos din centru, şoaptele clienţilor, parcă ieşite din cărţi, feţele altfel care se perindau pe acolo în maximă discreţie. Îmi va fi mereu dor de Institut, ca de un cămin.Stârnit de articolul lui Andrei Pippidi din recenta Dilema Veche, iată, mă confesez.
Este locul unde mi-am petrecut cele mai neîndestulătoare clipe liniştite din Bucureşti. Căutam cu ochi speriaţi acele ceasului, era sâmbăta, de regulă, şi sâmbăta se închi
de mai repede, iar vraful de reviste şi ziare franţuzeşti, pe care trebuia să le "recuperez" prin lectură contra cronometru, tot nu scădea. Până şi scârţâitul podelelelor curgea uşor în liniştea respectuoasă a fostei mansarde. Institutul cultural francez. Nu voi uita nicicând parfumul cărţilor, ziua strecurată prin luminatorul generos din centru, şoaptele clienţilor, parcă ieşite din cărţi, feţele altfel care se perindau pe acolo în maximă discreţie. Îmi va fi mereu dor de Institut, ca de un cămin.Stârnit de articolul lui Andrei Pippidi din recenta Dilema Veche, iată, mă confesez.