Şi astăzi am avut neşansa să intru în contact cu bibliotecarele acrite şi înţepate de la “Ovidius”. Când am intrat în bibliotecă, calculatoarele erau deja ocupate. Una din ele, ţâfnoasă, m-a informat încă de la uşă:
- Astăzi nu deservim cititori!
- Dar nu aveţi un grafic care să precizeze când deserviţi cititorii, şi când bibliotecarii?
- Ba da, avem, dar intervin momente când nu vă putem deservi.
Oare ce treabă atât de urgentă să fi avut, încât citiorul să nu conteze chiar deloc? Să se altereze  ziarele, ca şi carnea, dacă nu sunt introduse imediat în baza de date? De fapt, n-ar fi trebuit să mă surprindă prea mult atitudinea lor. Ele îşi imaginează cu totul altfel relaţia ideală bibliotecară-cititor. Aceste din urmă este văzut ca un subordonat neascultăror, care trebuie tratat în consecinţă.  Nu întâmplător, la toate bibliotecile din municipiu, angajatele bibliotecii te întâmpină mânioase, cu o faţă pe care poţi citi uşor următoarele: “Ş’ aista o vinit taman amu, când am măi mult di lucru!”.
Încă un aspect neplăcut al instituţiilor în cauză este că nu sunt înzestrate cu veceuri pentru cititori. De multe ori mi-am întrerupt lecturile şi am pornit în căutarea unor veceuri private, în speranţa că voi găsi măcar unul prin apropiere. La “Ovidius”, dacă te pui bine cu angajatele, ai şansa să te foloseşti de vreo câteva ori  de veceul lor, dar după aceasta te simţi tot timpul dator şi eşti privit cu ostilitate, de parcă nu ai fi returnat o datorie istorică. La “B. P. Hasdeu”, dacă bibliotecara este în toane bune, îţi livrează informaţia despre cel mai apropiat veceu din zonă. La biblioteca în cauză, iarna, la garderobă deserveşte cititorii o femeie corpolentă, care vorbeşte doar în rusă şi-i priveşte pe toţi cu suspiciune. Stă de pază ca nu cumva vreun cititor să intre în sală îmbrăcat şi să şterpelescă de acolo vreo carte. Nu sunt sigur că ştie să citească, dar îi tratează cu superioritate, imperial, pe toţi cititorii care vizitează biblioteca. Dacă cineva se încumetă să intre îmbrăcat, imediat se trezeşte apostrofat: “Kuda, kuda, kuda? Snaciala razdevaisea!”. Ar mai lipsi doar să fie tras de urechi şi să mai primească câteva ghionturi sub coastă, ca tabloul să fie complet.
Astăzi, am reuşit să nu răbufnesc şi să nu le adresez cuvinte grele angajatelor de la “Ovidius”, să le amintesc lucruri pe care ar trebui să le cunoască ca pe tăbliţa înmulţirii: că bibliotecile au fost create în primul rând pentru cititori, nu pentru bibliotecare, că primii plătesc impozite ca aceste lăcaşe publice să existe şi că comportamentul amabil faţă de ei e o datorie, nu o favoare etc. etc. etc. Dar nu e târziu niciodată. Oricum, şi ele trebuie să o afle odată şi odată…