Creşti-creşti. Trăieşti liniştit, înveţi bine, asculţi muzică potrivită la atitudinele tale snoabe, ştii pe din afară cîteva poezii scrise de optzecişti, îl citeşti pe Kafka şi Nietzsche ( nu că ai înţelege mare lucru dar oricum) şi eşti înconjurată de oameni care fac la fel şi brusc deveniţi maturi. Aproape toți. Şi pică cerul. Cu toate cele invocate mai sus băgate adînc în nu ştiu care debara. Şi aproape toţi devin normali. Şi te trezeşti intr-o bună zi printre ei şi încă o duzină dintre cei impuşi de circumstanţe. Şi toţi din jurul tău sunt maturi, normali şi atotştiitori. Pentru ca primele două o duc frumuşel în spate pe a treia. Şi vă spun aşa cum este, normalitatea e cea mai groaznică chestie care li se întîmplă maturilor. Poate cu excepţia trezitului de dimineaţă, dar şi cu asta te obişnuieşti. 🤔