Mă uitam zilele astea pe net şi am dat de un articol care are o denumire ce m-a atras. Nu că ar fi fost super inspirată (deşi nici banală nu e), dar alta era cauza. Ca prin minune post-ul ăsta se referă cam la aceaşi temă despre care am scris eu cu câteva zile în urmă şi care suferă din toate încheieturile că pe lume sunt oameni care se plictisesc şi care de fapt nu se plictisec, ci sunt nişte lenoşi care n-ar trebui să-şi plângă de milă, ci să se ascundă în colţurile întunecate şi ferite de privirea oamenilor „harnici”.
M-am gândit că ar fi frumos din partea mea să replichez ceva. Aşe, să fie. Mai jos expun părerile:
“Mă-ncumet sa dau zvon în lume că plictisul e o forma camuflată a lenii.
Cum poate un individ să știe de plictiseală cu atâta, da atâta sămânță pe afară și prin case.
Cum poate un deocheat să zică, uite, cică „moare de plicttiseală” și „nu mai poate”, când în mama dracului sunt atâtea de facut în orgadă, în sat, în țară … pe lună și dincolo de ea”.
Păi uite, eu mă-ncumet să spun că nu e aşa. Argumentul cu „atâtea lucruri de făcut” e atât de paralel cu cu afirmaţia ta, că… Trebuie să înţelegi că plictiseala e o stare sufletească de moment, pe când lenea… Lenea e altceva. Lenea durează. Şi ce dacă sunt atâtea de făcut? Poţi să-i spui „deocheatului” că e egoist, ceea ce e total diferit…
Să presupunem că cineva „harnic” lucrează. Face toate lucrurile care sunt de făcut „în ogradă, în sat, pe lună”. La fel de uşor să presupunem că nu face ceea ce-i place. Atunci apare plictiseala. Chiar dacă continuă să dea din coate, omul nostru e plictisit. Tare… Sunt milioane de oameni în lume care fac lucruri care nu le plac pentru a-şi câştiga o pâine şi care nu au o alternativă. Sunt plictisiţi, dar încearcă să rămână la suprafaţă. Vrei să spui că sunt leneşi?
“Dacă ți-i trist în lumea ta, iertată să-mi fie îndrăzneala, da-i slut cu tine.
Slut mai bade, lele, cucoană…
Ești un om dintre acei, de la care nu poți lua nimic, care nu trezește invidie, fațăa de care ești neutru”.
Exagerezi. Repet că plictiseala e o chestie de moment care e, de regulă pauza dintre momente trăite intens. Asta e tot.
“Nu te pot folosi, nu ma poți folosi, la ce bun să mai irosești aerul?
Lasă-l celora care nu s-or plictisi vreodata de el.”
E destul aer pentru toţi. Era un banc despre evrei: “Î:De ce au evreii nasul mare? R: Ca să insire cât mai mult aer”. Nu te agita, îţi ajunge.
“-Vrei să mă plesnești ?
Deja e bine, ai luat atitudine, și pentru un moment ai uitat că ești plictisit, pardon, lenos.”
Nu toţi sunt la fel de irascibili ca tine. De fapt, întorc şi celălalt oraz şi aştept replica. Sunt sigur că o să doară 
“E lume care ar da averi ca să-ți cumpere timpul în care, cica tu, te plictisești.”
Şi ce ar trebui să fac eu? Nu mă interesează ce face fiecare şi de cât timp are nevoie. Să binevoiască să şi-l optimizeze.
Nu ştiu de ce s-a enervat atâta. O fi de fapt treaba ei. Pentru cei care sunt interesaţi, pot citi articolul în întregime mai jos. Na că ţi-am făcut şi publicitate. Sper să-mi întorci favoarea
