O radiografie a situaţiei din Biserica Ortodoxă
din Republica Moldova
Conform ultimului recensământ din Moldova efectuat în 2004, numărul ortodocşilor constituie 93.34%[1], cifră destul de îmbucurătoare, la prima vedere. Nu aş vrea să ne înecăm în cifre şi date, cu toate că şi acesta constituie un subiect, pe care al trebui să-l abordăm, dar întru-un alt context.
Deşi trăim într-o ţară majoritar ortodoxă, Biserica Ortodoxă din Republica Moldova trece printr-o criză care se simte la toate nivelurile, mai puţin în datele de recensământ. Nu aş vrea să caut cauzele, nu pentru că ele nu ar exista, ci pentru faptul că ele ar putea provoca judecarea aproapelui, de fapt, judecarea noastră. Un segment al crizei care se resimte destul de acut în spaţiul est-european este criza liturgică, o denaturare a sensului real pe care îl are Liturghia, şi anume îndumnezeirea noastră şi păstrarea comuniunii continue cu Hristos, care se jertfeşte pentru noi, şi cu întreaga comunitate de fraţi care alcătuim „una, sfântă, sobornicească (catolică) şi apostolească Biserică”. Criza nu este de azi-de ieri şi cred că deja e timpul să ieşim din ea treptat şi să urmăm exemplul pe care ni-l oferă celelalte Biserici Ortodoxe surori: Patriarhia Constantinopolului, Biserica Greciei, a Ciprului, Biserica Ortodoxă din America, din Finlanda etc., ţări care au reuşit să iasă în mare parte din această criză. Nu vreau să generalizez lucrurile, fiindcă „şi la Moldova nasc oameni”, vorba cronicarului.
Îmi amintesc că odată asistam la o Liturghie într-o biserică ortodoxă din Chişinău. Când a sosit timpul să se împărtăşească comunitatea de enoriaşi, nimeni nu a îndrăznit să se apropie de Sfintele Taine, cu excepţia unei mame care dorea să-l împărtăşească pe copilul său. Preotul a zis (s-a auzit destul de bine) „de ce nu ne-ţi spus înainte de Liturghie că doriţi să-l împărtăşiţi, nu au mai rămas din Sfintele Taine”. Cu câtă durere în suflet trebuie să asculţi asemenea cuvinte… Atâta timp cât prezbiterul „privatizează” Jertfa Euharistică, nu putem vorbi despre o renaştere liturgică.
Aş vrea să trec acum la un alt plan de idei. În Republica Moldova avem mai multe structuri ecleziastice ortodoxe: Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse (care deţine majoritatea parohiilor din republică); Mitropolia Basarabiei, subordonată B.O.R; o Episcopie aparţinând aşa-numitei „Patriarhii” de la Kiev şi o Episcopie subordonată Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil; dar mai puţin aş vrea să mă refer la situaţia ultimelor două biserici menţionate. Nu punem în discuţie acum canonicitatea acestor structuri ecleziastice, dar trebuie să recunoaştem că relaţiile care există între Mitropolia Moldovei şi cea a Basarabiei nu sunt dintre cele mai calde, se simte atmosfera unui „conflict îngheţat”, o lipsă de colaborare între aceste două structuri bisericeşti româneşti. Chiar dacă o Mitropolie se subordonează Bucureştiului şi cealaltă Moscovei, ambele în fond sunt româneşti, întrucât membrii bisericii în frunte cu ierarhii în majoritate sunt români (moldoveni). Nu este normal să nu existe cel puţin un dialog pan-ortodox între cele două mitropolii, o colaborare în plan social, informaţional, un schimb de „experienţă”. Nu prea se vad aceste lucruri. Consider că Europa Occidentală şi Statele Unite ale Americii ne pot oferi un exemplu concludent în acest sens. Aici dialogul dintre diferitele biserici ortodoxe este destul de eficient, anual organizându-se conferinţe pan-ortodoxe, la care se analizează detaliat situaţia şi problemele din toate bisericile ortodoxe prezente.
Un alt subiect durut ar fi mass-media ortodoxă. La acest capitol stăm destul de prost. Suntem o ţară majoritar ortodoxă, în care nu există un post de radio ortodox (nu mai vorbim de TV), nu există chiar un hebdomadar ortodox. Cele câteva ziare ortodoxe care apar lunar sunt mult prea puţin citite, atât din cauza informării insuficiente în ceea ce priveşte existenţa acestor publicaţii, cât şi din cauza aspectului acestora (neîngrijite ca limbaj, pline de greşeli ortografice, primitive ca machetare), ştirile care se pretind a fi de actualitate de cele mai multe ori sunt depăşite, având în vedere faptul că trăim în era informaţională etc., etc., etc.
O altă problemă delicată ar fi instituţiile de învăţământ. Aici e nevoie de o cooperare mai strânsă cu autorităţile statale, pentru a încadra deplin sistemul de învăţământ teologic în cel de stat, precum este în România şi în Grecia. Dând curs unei astfel de cooperări, cred că vom putea crea şcoli de teologie mai puternice, iar ca urmare, vom avea cadre mai bine pregătite care ar activa în biserică.
Nu mi-am propus să găsesc soluţii în acest articol, sunt însă ferm convins că ele vor veni, e nevoie doar de puţină perseverenţă, curaj, gândul cel bun şi de mai multă rugăciune.
[1] Informaţii suplimentare referitor situaţia confesională din Republica Moldova le puteţi găsi pe siteul: http://www.statistica.md/recensamint/Religia_Rne_ro.xls
