Păstrez doar amintiri neplăcute despre primii ani de şcoală. În primul rând, eram ţintuiţi în băncile incomode care deformau coloana toată ziua - de la 8.30 până la 17. Dar cel mai urât lucru care mi se putea întâmpla la şcoală în perioada respectivă a fost învăţătoarea (în RM profesorii din şcoala medie erau numiţi învăţători, profesori erau doar cei de la universităţi).

Era o adevărată sadistă. Mică, bondoacă, veninoasă, cu o privire de viperă – Maria Stepanovna
 

era groaza tuturor copiilor din clasa în care învăţam. Ne prelua de la o altă profesoară care ne supraveghea în prima jumătate a zilei, care era blândă şi îndrăgită de toţi elevii. Venea exact la prânz. Şi aici începea martirajul nostru. Şcoala ne oferea o masă pe zi, contra unei sume de bani. Mâncarea era mizerabilă – un terci scârbos cu slănină fiartă, de la care ni se întorcea stomacul pe dos. Aici Maria Stepanovna avea ocazia să se desfăşoare în toată splendoarea ei, obligând copiii să mănânce mâncarea scârboasă şi ca aspect, şi ca gust. Am reuşit să scap de ritual doar după ce s-a convins că într-adevăr nu reuşesc să ingurgitez slănina moale, care se întindea în toată farfuria, după ce mi-a deschis gura cu coada furculiţei, şi mi-a băgat acolo greţosul aliment, provocându-mi instantaneu voma.

 

 

După prânz reveneam în clasă, unde urma să ne pregătim temele pentru a doua zi. Se plimba prin clasă cu o vargă în mână ţinându-ne tot timpul în suspans. Era imprevizibilă. Oricând i se putea năzări ceva şi se năpustea asupra cuiva. Iar dacă bătea, o făcea din tot sufletul. Bătea ca în fasole. Urechi rupte, smocuri de păr smulse din cap…

 

Pe la orele 15 eram scoşi afară, să ne relaxăm puţin. Odată, jucându-ne pe terenul de sport, un băieţel, coleg de clasă, mi-a spus pe neaşteptate: „Eu aş vrea să moară Maria Stepanovna asta! Da’ tu??”. Mi-o doream şi eu din tot sufletul de vreo câţiva ani buni, dar eram atât de terorizat de prezenţa ei (ajunsese să se asocieze cu o divinitate în imaginarul meu), încât m-am abţinut să-i răspund.

 

 

Situaţia s-a agravat în ultimul an al cursului primar, deoarece Mariei Stepanovna îi cam plăcea să tragă la măsea, iar alcoolismul ei se accentuase vizibil. Atâta timp cât soţul ei era directorul şcolii din localitate, i se treceau toate cu vederea. Însă după ce aceasta fusese demis din funcţie, şi asupra ei începu să planeze incertitudinea. Totuşi, se întâmpla să vină beată-criţă la şcoală, asistată de feciorul ei, elev în clasele superioare, care avea grijă ca mamă sa să nu se dezlănţuie şi să omoare pe cineva în bătaie. Doar că se întâmplau cazuri în care împărţea şi el ghionturi când avea chef.

 

 

E o minune că nu şi-a ieşit nimeni din minţi din colegii mei încă din clasele primare. Am mai avut parte de profesori de calibrul Mariei Stepanovna până la absolvirea şcolii medii, dar acesta e un alt subiect de discuţie…