Era pe la finele lui iulie când mă aflam cu câţiva prieteni la Ambasada Elveţiei din Kiev. În paşapoartele moldoveneşti trebuia să ne încleie o etichetă, adică o viză fără de care, noi moldovenii, nu putem intra în ţară. Peste câteva zile trebuia să demareze conferinţa la care aplicasem, iar noi, participanţii mergeam pentru prima dată încolo să reprezentăm ţara.
Culmea e că unul dintre noi era nevoit să se întoarcă acasă … Vă daţi bine seama, consulul ambasadei i-a refuzat viza unuia dintre participanţii moldoveni. Acesta invocase că un funcţionar public nu ar avea vreo tangenţă cu aşa zisa conferinţă, care promovează schimbarea.

Eram în culmea disperării când s-a anunţat verdictul, pentru că fiecare dintre noi cumpărase deja biletele de avion. Cu toţii aveam un rol important la această conferinţă, planificasem prezentarea diverselor unghiuri de abordare despre cum ar trebui să se schimbe lucrurile şi la noi în ţară: un punt de vedere al persoanelor active din sectorul non-guvernamental şi cel guvernamental. Frumoasă compoziţie, frumos parteneriat, doar că consulului i se păruse prea suspicioasă această formulă de colaborare şi a decis că la schimbare pot participa doar ONG-urile.

Trebuia să-i zic prietenei mele la întoarcere că la conferinţă ne învăţase cât de importantă este libertatea şi justiţia într-o ţară care militează pentru schimbări şi că o comunitate se schimbă atunci când fiecare cetăţean devine liber şi just faţă de sine şi faţă de cei din jur. Mă întreb uneori, dacă această îngrădire şi umilinţă la care sunt supuşi moldovenii când pleacă peste hotarele ţării se va schimba. Oare când vom deveni oameni autentic liberi?

Mă întrebase un participant la conferinţă din Uganda, unde se află Moldova şi dacă este cumva o insulă? Eram la apogeul de a pufni în râs… După ce i-am explicat că suntem o ţară la frontiera Uniunii Europene şi CSI, întrebarea despre insulă m-a pus pe gânduri… Şi uite că doamna din Africa avea dreptate – o fi întrebat intenţionat sau neintenţionat, era un adevăr în întrebarea ei. Moldova este o insulă în mijlocul Europei, izolată şi singuratică, care a ratat mulţi colaci de salvare în viaţa sa.

–Natalia Ghilaşcu–