În semn de preţuire pentru cât de mândru m-a făcut echipa asta din Clujul meu drag, public o foto făcută telefoneşte în centru. Şi mai mărturisesc că în minutul 50 al partidei mă aşteptam (semn că îmbătrânesc întru obişnuinţe naţionale defetiste, proaste, puturoase, rrromâneşti adică) la clasica încetinire a ritmului, la căderea fizică tradiţională, care să ne "ajute" a ne fi suflat avantajul de sub nas. Apoi mi-am dat seama: ho, că echipa fu doar un sfert alcătuită din români, deh, globalizarea. În minutul 85, ai "noştri" încă alergau, ceva nu era tocmai în regulă, comentatorii erau isterizaţi de uluială. Filmaţi mai îndeaproape, pe tricourile jucătorilor CFR se putea citi: Tony, Culio, Dubarbier. Aham, deci aşa... Dar şi Mureşan, Stăncioiu, Trică. Ce mult înseamnă să vii dintr-un mediu marcat de tot soiul de privaţiuni adânci (America de Sud), în care predomină "principiul" ori aşa, ori aşa şi să-i influenţezi cu gândirea asta alb-neagră (atât de hulită de 'telectuali) şi pe cei obişnuiţi cu merge şi aşa.