Eu cu Dilema Veche am o relaţie casnică. Veche. De când a apărut. Cei care o scriu nu cred că ar fi onoraţi să afle ce anume mă mai îmbie azi să-mi menţin abonamentul. Un respect bine crescut de băiat de la ţară, o anumită inerţie, specifică tot băiatului de la ţară, fidelitatea idioată faţă de cea care ţi-a cizelat - le-a dat un oarece stil? - nişte idei brute şi ţi-a condus nişte gânduri pe nişte făgaşe, circulabile sau nu. După ce o citesc în proporţie de aproximativ 75%, o arunc pe podea cu promisiunea fermă că o să continui. De acolo, merge drept la "reciclare", nu mai revin asupra ei.

Să nu o lungim, că nu-s plătit la numărul semnelor. Ca tot omul, deschid revista de tranziţie de la final, pagina 24. La rubrica de aforisme-umorisme: Cu ochii-n 3, 14. De regulă, Radu Cosaşu are aici cele mai valoroase intervenţii, iar, la polul opus, Alex. Leo Şerban - cele mai umorale, moody, infatuate (el e mereu în deplasări, la naiba, şi citeşte în reviste franţuzeşti despre vedete locale franţuzeşti). Fuguţa, apoi, la cronica lui Andrei Gorzo, să-mi iau porţia de enervare-delectare. Sunt cele mai bune cronici de film vreodată citite de mine în presa românească, incluzând şi blogurile. NU-s de acord cu el mereu, ba chiar aş putea spune că rareori se întâmplă ca opiniunile noastre să se întâlnească. Dar e un caz tipic, incorigibil, de: îmi place al naibii cum scrie! Cum distruge filme bune şi cum salvează alte filme, proaste dar oneste, pentru un cadru genial.

Adina Popescu face nişte reportaje fără egal. Dar pe astea le ţin pentru a doua luare în mână a foii. Carevasăzică, delicatesuri.

Citesc, fără să sar rânduri, Baconsky. Regulat, cu atenţie, cu un creion imaginar după ureche, să iau notiţe, măsurători, aproape că aş cumpăra revista numai pentru el, Gorzo, 3, 14, Pippidi... De când povesteşte simplu şi coerent, îmi place Andrei Manolescu. În numărul trecut, de acum două săptămâni, chiar m-a încântat. Şi de când s-a talibanizat, făcând categorisiri, clasamente sforăitoate, frustrate despre feluri de a scrie şi a citi presa (în urma cărora a rezultat, practic, că nu avem deloc ziarişti buni, bine că e dumnealui filosof mare), NU-l mai citesc pe Andrei Pleşu. Umorul proverbial i s-a îngroşat, conservatorismul sănătos, vesel, de bun simţ i s-a preschimbat în tradiţionalism de gospodină cu 5 facultăţi, nemăritată. Şi pasiunea pentru Băsescu... Mai bine Mândruţă. Ăsta reuşeşte în paginile Dilemei, în multe rânduri, să-şi spele minunat păcatele citirii de pe prompter a ştirilor imbecile cu pisici salvate de pompieri. Scrie nesimţit, incorect, puţin cam liber-cugetător pentru gustul meu, puţin cam consumist, dar bine! Ani de-a rândul am avut bănuiala că-i scrie altcineva articolele.

În pagina de recenzii, Marius Chivu şi Simona Sora sunt admirabili. Am cumpărat cărţi bazându-mă pe scrisele lor. Şi nu se înşelaseră. Matei Florian - face din albumele nou apărute simfonii lexicale.

La scrisori, mă enervează cititoarea din Râşnov cu aforismele ei (odată a trimis la redacţie numai citate, şi au tipărit-o!). Şi mă enervează ei, redacţia, că o tot publică acolo (pe mine de ce nu mă publică?). De ce nu o bagă în pagini? Are prea multe chestii inteligente de scris candidatul Voinescu? Sau Pleşu? Îmi lipseşte Zigu Ornea. El dădea mai multă greutate frivolelor foi ale Dilemei.