Gravitația mă țintuiește de sol, Mă ține de Pământ, Îmi gâdilă călcâile, atunci când mângâi țărâna fără să vreau. Tu însă te supui altor legi, Necunoscute de mine și nedescrise de Newton. Planezi între cer și Pământ, Între iarbă și stele, Fără să le atingi cu buricele degetelor de la picioare. Regina ta e Luna. Strânge-mi flori de pe câmpul ei de gravitație.