Kirsten Dunst este o actriţă atmosferică. Pare făcută din ozon. Joc candid, melancolic, aeri...zat (?). Zâmbet ce nisipeşte munţii şi ochii parcă mereu gata să plângă, să se umple de lacrimi, dar cu discreţie. Trece ca o nălucire, ca un parfum prin film, chiar şi atunci când pelicula are un alt protagonist, întorci capul mânat de mireasmă. O tuşă un strop mai apăsată de eyeliner o preface în cea mai dezirabilă şi inaccesibilă vampă.Trenuri fără cap şi coadă, mişunând de scursuri şi trecând prin periferii de oraşe doldora de obiective turistice. Lifturi care urcau şi coborau numai un anumit număr de etaje.
Camera mea m-a acaparat cu totul. Deşi nu îmi oferă un confort complet, deîndată ce o părăsesc mă gândesc cum să ajung cât mai repede îndărăt, între pereţii ei. Tânjesc la cărţile ei, la căldura ei. Şi totuşi, cât de bine îmi cade să călătoresc! În visul de astă-noapte ce făceam? Colaj de imagini din locurile tocmai vizitate. Şi, pentru a le lipi între ele, născoceam altele.
Târfa din tren. Cine nu râvneşte la ea? Lui Esterhazy i s-a arătat, dar nu aş vrea să ştiu ce înfăţişare avea. Păi, frumuseţea central europeană standard a anilor '80, desigur: pulpe bombate, sâni proeminenţi, un pic bondoacă. Scriitorii de talent se pricep să scoată ceva literar şi dintr-o gospodină nesatisfăcută, cu bujor în obraji.