Poate, pentru analiştii şi cititorii români de ziare (netabloidizate încă), sună foarte straniu amănuntele presupuse a face diferenţa între şansele celor doi candidaţi - republican şi democrat - la preşedinţia SUA. Zic asta pentru că John McCain este pus acum serios în balanţa Pro/Contra - după ce că toată lumea a sărit să aplaude "lovitura" de imagine cu vicepreşedintele femeie - din pricina sarcinii fiicei de 17 ani a partenerei sale electorale, Sarah Palin! Cum să nu ne zboare, atunci, gândul către susţinerea de care încă se bucură compromisa Mona Muscă, atât în rândul firavului şi stupidului electorat (cică) de dreapta al României cât şi printre intelectualii din aceeaşi dreaptă, de la care am fi aşteptat mai mult discernământ şi o moralitate ceva mai ţeapănă.
În România, asemenea ştiri nu au nici o semnificaţie în perspectiva opţiunilor electorale: amante, sarcini nedorite sau premature, avorturi, crime, ţepe date bugetului, dosare penale pe rol - vax! De aceea, inexistenţa alegătorilor autentici situaţi la dreapta nu mai trebuie argumentată, se dovedeşte ea de la sine. Din păcate, noi nu trăim într-o societate a unor reale dezbateri pe teme morale (mie unuia mi se pare exagerat să nu-l mai vrei pe McCain sau pe oricare altul pentru că fiica propusei candidate la vicepreşedinţie este minoră şi gravidă, dar te pui cu conservatorismul de peste Ocean?). Candidaţi îndoielnici, unii plini de rahat securistic, alţii pe cale a fi deconspiraţi sunt aleşi cu bucurie şi deplină indolenţă. Citesc cu uimire, încă, prin gazete articole justificative pentru atitudinea mincinos-ipocrită a d-nei Muscă, pentru delaţiunile sale "patriotice" (numai studenţi străini, da, da!). Cum că: straşnică femeie, doamnă de fier a politicii româneşti, reper moral, inteligenţă, competenţă. Marş de-aci! Unii o văd chiar urmaşa lui Traian Băsescu la Cotroceni, peste un mandat sau chiar de anul viitor.
Ce ne rămâne altceva decât grimasa unui impotent dezgust? Un prieten, prea idealist, susţinea că nu i se pare normal să tot critic aşa, "neconstructiv" (ce o fi critica constructivă, în afară de o cacofonie şi o expresie de lemn?). Cică noi toţi criticăm, românii, dar nu facem nimic. De acord. Ce pot eu face împotriva unei majorităţi adormite dacă nu chiar mulţumite cu existenţa submediocră din zilele noastre? Ce figură aş face ieşind de unul singur în stradă, fiind şi mai corect decât sunt la locul de muncă, urlând din cabina de vot: eu votez cu Dreapta? Figură de nebun, desigur. Şi aşa am fost numit Gică-contra, la un moment dat. E cumplit cum se bulucesc agresiv către cel care cutează să vorbească depreciativ despre o realitate vădit putredă tot soiul de optimişti de profesie, exaltaţi ce vieţuiesc rupţi de adevărul din stradă, naţionalişti, paseişti şi autohtonişti. Pleavă instruită degeaba în decedatul nostru învăţământ superior şi inoculată cu excepţionalism bizantin.
Dacă McCain, ca să revenim, va pierde "pe mâna" plodului nedorit al minorei lui Palin, jos pălăria pentru incomprehensibila intransigenţă americană. Aşa judecă un electorat obişnuit să-şi poarte crucea sau să-şi ajute singur norocul, aşteptând doar o intervenţie guvernamentală minimă în trebile casnice. Noi încă ne înclinăm smerit, în acest timp, la presupusa inocenţă şi anticorupăciune a PD-L, în frunte cu conducătorul lui iubit, altul decât Boc. So much for the Right wing.