Pentru majoritatea din noi, cei care-am fost născuţi şi crescuţi în provincie, care-am cunoscut capitala doar de la “Mesager” şi excursiile făcute cu diriginta la Grădina Zoologică, Chişinăul a devenit un fel de Meca, loc în care încă de pe băncile liceului visezi să ajungi să să te realizezi. Nu sunt o excepţie în acest sens. Din păcate(sau, poate, din fericire!) am decis să-mi  continui studiile în altă parte, renunţînd cu o lejeritate uluitoare la toate visele ticluite în mintea-mi adolescentină ce ţin de această urbă. Cele 3 zile petrecute în interiorul Chişinăului mi-au fost însă suficiente pentru  a-l îndrăgi şi detesta, admira, dar totodată a mă dezămăgi…

   Început de an şcolar. Elevi. Studenţi. Mulţi. Şi gălăgioşi. Mai ales cei din anul I. Troleibuze ticsite pînă la refuz. Pentru prima dată eşti fericit că n-ai soarta unui chibrite şi că trăieşti starea lui rareori (sau zilnic) cînd ţi se-ntîmplă să călătoreşti cu troleibuzul. Pentru prima dată nu eşti invidios pe stilul de viaţă din oraş şi pe orăşeni, în general .

  Cozi peste tot. Interminabile. Am senzaţia c-a fost mai uşor să depun actele la USM (ştiţi şi voi ce se făcea acolo în perioada admiterii:( ) decît să mi le înapoiez. Sunt nevoită să scriu cerere de exmatriculare(chiar dacă n-am învăţat nici o zi acolo), apoi alerg după semnături: la decan, vicerector, arhivă…şi iar cozi, cozi…A doua zi am avut mai mult noroc. Mi-au fost restituite toate actele, inclusiv lucrarea ce-am scris-o la proba de aptitudini la Jurnalism. În loc să mă bucur de acest mic succes, m-a apucat o nostalgie bolnăvicioasă, de parcă aş fi învăţat o groază de timp în această universitate şi-acum o abandonez. Sunt sigură c-aş fin îndrăgit-o mult  dacă rămîneam totuşi la Chişinău…În fine, traseul meu a continuat în acelaşi ritm alert: troleibuze, aglomeraţie şi iar…cozi! În rînd pentru cazier juridic, apoi la Consulatul României pentru a depune pentru viză şi iar troleibuzele dolofane, aglomeraţie, agitaţie…birocraţie şi dezămăgire…

  O limuzină cochetă pe lîngă o “Lada” jalnică ,

                                    un domn la cravată pe lîngă un boschetar aţipit ,

o cocioabă pe lîngă un palat în plină renovare ,

                           un leuţ sfios pe lîngă o bancnotă de 5 euro în   palmele unui  cerşetor de lîngă Piaţa Centrală ,

o vorbă românească strecurată prin torentul de rusisme …

şi iarăşi aceleaşi troleibuze dolofane, agitaţie, aglomeraţie…şi un mare-mare dor de ACASĂ !