Astăzi scriu despre motivație și depre cum să fii productiv atunci când circumstanțele nu prea sunt de partea ta. Este interesant cum oamenii se comportă atunci când mediul înconjurător are prea multe așteptări sau nu le are deloc. Eu  mă simt  constrânsă și presată atunci când cineva își pune prea multe speranțe în mine, când cineva are așteptări sau este total convins că eu merg pe calea cea dreaptă. Eu simt că mă sufoc când cineva crede că eu nu sunt în stare să fac ceva. În acel moment încep să o iau razna, să nu mai fiu eu. Poate pentru că mi se îngrădește libertatea. Eu când vreau să fac ceva o fac pentru că vreau eu, nu pentru că tu te aștepți ca eu să fac asta. Sau pentru a-ți demonstra ție că pot. Prefer să stau în umbră până îmi pregătesc planul de atac, să muncesc și să mă perfecționez, iar atunci când voi spune ce am de spus să fie clar și concis, atunci când fac un lucru să fie făcut bine. Să stai în umbră și să analizezi este ca și cum ai studia piața, vezi ce se cere, vezi ce se cumpără, vezi ce se vinde. Dacă ați observat, lucrurile ieftine se cumpără într-o cantitate mult mai mare, pentru că fiecare și le permite, ceea ce nu putem spune despre lucrurile calitative. Calitatea vorbelor sau a lucrurilor pe care le faci sunt adevărata ta valoare, chiar dacă nu fiecare își permite să înțeleagă sau să să țină pasul cu tine. Oamenii care gândesc limitat și nu ies din cei patru pereți ai conștientizării și înțelegerii te vor judeca. Așa cum plascostopia te împiedică să atingi performanță în activitatea fizică, așa și aplatizarea creierului te împiedica în a vedea noi orizonturi, noi oamni și moduri de gândire. Unul zice că ești nebun, unul că ești prea filosof, altul nici nu știe ce vorbește, zice și el ceva să nu tacă. Piața cere ”normalitate”, dar cine este în drept să-mi spună mie să fiu normal. Pardon madam* da’ ce-i aia normal?.