De parca inadins pentru a-mi spulbera toate indoielile, pana si telefonul meu, care avea pana azi pe ‘desktop’ un calendar albastru-azuriu ca valurile marii pe care asa si nu le-am vazut vara aceasta, a devenit caramiziu., cu vreo doua frunze ruginii pe aici-colea. Daca sincer, apoi aceasta a fost ultima pictatura in paharul si asa plin de semne tomnatice.
Asa se face ca de 1 septembrie si de sarbatoarea ‘ultimului sunet’ ma trezeste muzica de la scoala din ograda si ma apuca nostalgia de dimineata. Si nu ma lasa nici cat merg pe drum, mai am de trecut 2 scoli pana ajung la birou. Mai bine imi pun ochelarii negri pe ochi, ca nu ma intelege lumea ce-i cu zambetul acesta prostesc si cu ochii umeziti. Sunt emotionata … Totul e exact asa cum era si pe timpurile cand eram eleva: flori, muzica, atmosfera festiva. Drept ca totul are o amploarea mai mare, la superlativ, incepand cu vestimentatia si terminand cu buchetele de flori. Si desigur, masinile parcate peste tot, se poate altfel?
