Am început să detest sărbătorile. Pentru că nu ne mai aparţin. Şi le-au însuşit în totalitate poliţiştii. Pentru ei, de sărbători, spaţiul public devine poligonul perfect, locul unde pot să-şi pună în evidenţa puterea, să-i umilească pe cetăţenii speriaţi şi analfabeţi la capitolul “drepturi”. Ieri am trecut cu mare viteză şi scârbă prin Piaţa Marii Adunări Naţionale, scârbă provocată de armata de poliţişti în uniformă şi în civil, care îmi direcţionau paşii şi-mi interziceau să mă apropii la o distanţă de 50 de metri de Casa Guvernului. Au fost foarte eficienţi, reuşind să se impună total. Ajunsesem să cred chiar că sunt atât de utili, încât, în lipsa lor, aş putea comite cine ştie ce crimă gravă.
Pe de altă parte, nu-i înţeleg nici pe oamenii care vin să-şi petreacă timpul în piaţă, ascultând cântecele stupide, lăsându-se împinşi, bruscaţi şi supravegheaţi cu străşnicie de organele în uniformă. Dar, de fapt, la sărăcia care domneşte în RM, aceasta modalitate de relaxare, de destindere şi de a te manifesta ca patriot este unica la îndemâna simplilor muritori.
În plus, când am vrut să-mi fac nevoile fiziologice, fizice şi metafizice, am realizat încă o dată că Chişinăul nu prea dispune de locuri pentru chişătoare. M-am încumetat, totuşi, să intru în curtera primăriei municipale, unde mi-au sărit în faţă trei câini, unul mai fioros decât altul. Agentul de pază (tot din curtea primăriei) a rămas impasibil, întorcându-mi spatele când i-am cerut să-i lege sau să-i îndepărteze.
Cam aşa a decurs pentru mine ziua festivă de ieri, o sărbătoare care seamănă leit cu restul zilelor speciale din RM - câini şi poliţişti în exces, vezica urinară gata să crape, aglomeraţie inutilă şi oameni care se înehrsuie să vadă şi să asculte adolescenţi cu aere de vedetă…