Ca şi când m-ar fi legat cineva la ochi în timpul visului, m-a învârtit titirezeşte şi mi-a dat drumul să umblu, apoi, singur prin lume - deposedat iarăşi de suma necesară de certitudini. Cu trenul. Adică un nedigerabil cârnat metalic, accelerat, care în Occident ar fi fost repede casat şi ascuns adânc sub pământ, către miezul cel incandescent, altfel ar fi poluat de moarte jumătate de Europă. Suboameni cu gust de fier ce arătau ca născuţi pe şine, mai înspăimântaţi de curentul de aer proaspăt, de deschiderea unanimă a geamurilor decât de duhoarea proprie, cu care sunt simbiotici ca nişte bacterii anaerobe în relaţie cu izvoarele sulfuroase. Îi ucid, ucid, ucid, cu priviri criminale, îi dezaprob vehement din ochi şi ei, unii, simt, nu mi se adresează, mă ocolesc cu vorba, ce fericire: nu mai trebuie să discut despre cât de bine era înainte, când toţi aveam o slujbă! Îşi întind feţele şi şosetele soioase pe banchetele groase de mizerie, beau bere împuţită şi-şi mănâncă toată omenia din conserve, cu brişca curăţată de turul pantalonilor.

Trupuri de douăzeci de ani, vertiginos înmugurite, se învolbură pasager printre cadavrele vii de bătrâni şi foşti tineri ce se întorc nespălaţi de la neamuri, cu perii intimi la iveală, am fost să o vedem pe bunică-mea, că deh, poate moare şi să nu zică rudele că ne ţinem domni şi am lăsat-o să piară fără să îi facem o ultimă vizită, 'te dracului, gândesc, de gura lor îţi pasă ţie, ţi-a trebuit Timişoară, nu te-a mai încăput duioasa Bucovină, acum eşti şi tu, cum ar veni, burgheză, lucrezi în proiectare, poate ca femeie de serviciu, fete care trec sfioase, pneumatice, cerându-şi scuze mecanic, pe culoar, trăgând după ele valizele degeaba curăţite acasă. În urma lor, regrete neputincioase, unde-şi rotunjesc fundul în halul ăsta?, râgâieli cu iz de timişoreana nefermentată şi lanţuri de gât zornăind.
Cărţi învechite natural, mai întâi în cameră pe raft, apoi în soare, se mută dintr-o mână într-alta, apoi pe podea, neliniştind the maid, care a văzut suficiente trupuri contorsionându-se sub apăsarea plăcerii, dar cărţi în vraf pe preş, lângă pat, în loc de haine sfârtecate, nu.
Iulius Meinl viennasledingcoffeeroasterfor145years îmi rânjeşte conspirativ şi negru, dar fără urechile clăpăuge ficţionalizate de Echenique, de sub coiful lui înalt, şi eu cocoţat pe cataligele scaunului văd doar picioarele cu multe degete sandalizate ale clientelor ce umblă pe sub mese, o Susana bărnace cu două, cu mai multe şuviţe de protecţie antitimiditate şi ochi pisiceşti, aşa mă trezesc fără convingere la realitatea unui oraş care nu mă cunoaşte.