O întrebare foarte interesantă este cînd a căzut diavolul de la credinţă: înainte de începutul lumii, în timpul întemeierii lumii sau după întemeierea lumii. Majoritatea cărora le-am pus acestă întrebare nu au ştiu, alţii au spus că înainte de întemeierea lumii pentru că deja în grădina Eden el a amăgit pe femeie, iar unii au încercat să ghicească pentru că nu ştiau răspunsul şi nu aveau argumente biblice.
Întrebarea nu este defel greu de lămurit, este doar necesar de studiat puţin Biblia şi de avut puţină logică în punerea evenimentelor biblice în ordine.
În ziua a şasea Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, după asemănarea Sa. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Genesa 2:8 În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfîrşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S’a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Genesa 2:2
Să vedem mai departe ce se spune despre diavol şi faptul cînd a căzut el.
Ezechiel 28:12-15 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ajunsesei la cea mai înaltă desăvîrşire, erai plin de înţelepciune, şi desăvîrşit în frumuseţă. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smaragd, şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua cînd ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfînt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scînteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, cînd ai fost făcut, pînă în ziua cînd s’a găsit nelegiuirea în tine.
Deci diavolul nu a putut să cadă de la credinţă înainte de întemeierea lumii deoarece Edenul nu era atunci, iar el întîi a stat în Eden, iar apoi a căzut de la credinţă. Mai rămîn două variante: a căzut în timpul întemeierii lumii sau a căzut după întemeierea lumii.
Dacă diavolul ar fi căzut în ziua a şasea după ce a fost creat omul şi ar fi minţit pe om nu ar mai fi fost toate bune. Dumnezeu S’a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea. Genesis 1:31
Nu vedem nici un argument că diavolul a căzut în ziua a şaptea, cu atît mai mult că spune că diavolul a stat în Eden, pe muntele sfînt al lui Dumnezeu şi umbla prin mijlocul pietrelor scînteietoare. Deci nu poate fi nicidecum vorba despre faptul că diavolul s-a aflat în Eden doar o zi.
Am văzut că diavolul nu a căzut nici înainte de întemeierea lumii, nici în timpul întemeierii lumii ci după.
