PS Ioan: Vă îndemnăm să participați la Săptămâna Tineretului Ortodox

PSPreaiubiți frați și surori întru Hristos! Parcurgem itinerarul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post mântuitor de suflete. Este timp pentru pocăință, pentru rugăciune, și implicit, pentru a ne împăca cu Dumnezeu, dar și cu semenii noștri. În această perioadă a postului ne bucurăm că credincioșii noștri sunt prezenți în sfintele locașuri de închinare și preponderent tinerii își arată prezența activă la sfintele biserici. Prin decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în perioada 18-24 aprilie, în cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove vor fi desfășurate ample activități dedicate tineretului ortodox. În acest sens, îndemnăm toți tinerii noștri să participe în această zi de duminică, 24 aprilie, la sfânta și dumnezeiasca liturghie, iar după aceasta vor primi ramuri binecuvîntate la biserică, oferindu-le celor de acasă. Prin aceasta, tinerii noștri se vor manifesta ca adevărați misionari ai Învierii Mântuitorului Hristos.


Sursa
2016-04-17 17:08:37



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU