cella serghi-Ai pe cineva aici în oraș? N-am pe nimeni, nicăieri.
-Prima condiție e să nu-mi vorbești de dragoste? De ce? Fiindcă nu sunt în stare nici să ascult, nici să răspund.
-Ca să creadă că-l iubești, trebuie ca iubirea să aibă o vechime de cel puțin 10 ani. Fără certificat de vechime nu există nici vin bun, nici obiecte de artă, nici prietenie, nici dragoste.
-Are oroare de cunoștințe noi, de fraze convenționale, coversații salonarde, discuții între țațe. Parcă-l aud: „Au venit mahalagii de pe vremea lui Caragiale, și-au șlefuit vocalubarul, l-au intelectualizat. S-au mutat de la periferia orașului în centru, din provincie în capitală, dar concepția lor despre lume și viață a rămas aceeași. Nu-i interesează ce s-a discutat în casă, ci ce s-a servit”.
-Dorul și suferința dau noblețe sentimentelor.
-Știu că va fi pace într-o zi. Dar cât de greu este să-mi imaginez acum, în plin război, această pace.
-Necazul meu, în marea drama de pe lume, e un biet neajuns sentimental, luxul copilului care are căldură și mâncare, și care e lăsat în pace de cei mari.
-Simt acea cidată superioritate a omului care iubește față de cel care nu mai iubește și care, fără să vrea, se simte în culpă, pe care fără să vrei îl socotești mai sărac.
-Mi s-a făcut dor de tine. Un dor cumplit, atât de dureros încât cred că nu se mai potrivește cuvântul dor. E o deznădejde fără margini, o prăbușire ca de pe o culme de munte într-un fund de prăpastie. Dar nu vertiginoasă, ci atât de treptată, încât să-ți poți gândi sfârșitul, să poți înțelege grozăvia fiecărei clipe.
-Niciodată nu știi cât de mult timp poți să-l mai iubești pe omul pe care nu-l mai iubești.
-Mă întreb dacă singurătatea de care se plânge fiecare, această maladie e secolului, nu e nevoia de a împărți și de a nu avea cu cine.
-Viața e un miracol. Din miliarde de posibilități de a nu exista, una singură te aduce pe lume. Ei bine, s-a întâmplat acest miracol și mă simt obligată față de el.
-Legea universului este eșecul. Reușita e întotdeauna o excepție.
– Bătea ceasul în turn sau se auzeau bătăile inimii mele?
– Decât să te trezești într-o lume de tirani, mai bine să dormi.
– Ce rost are să stai lângă un vișin și să aștepți să dea mere?
– Un om care nu tinde către formele ideale ale vieții trebuie să aibă măcar nostalgia lor și remușcarea că nu tinde către ele, altfel e pierdut.
-Nimeni nu-i scutit de probleme personale. Fiecăruia îi vine rândul.
– Ia să vedem care e, după tine, nevasta ideală? „Femeia care își încurajează bărbatul, îl stimulează, îi dă încredere în el. E lângă el în clipe de oboseală, de deznădejde. Îi creează un climat de liniște și de odihnă. Dacă el are îndoieli, ea nu trebuie să aibă”.
– O bibliotecă e cât o moșie.
– Dacă n-ar fi mama, totul ar fi mai ușor. Ce scump plătesc dragostea ei! Mama îți dă viața și-ți ia libertatea.
– Firescul din film e dezastruos în teatru.