Lilia Ispravnic a fost amendată pentru un incident la Piața centrală, n-a fost de acord cu procesul-verbal și l-a contestat. Totuși, peste o vreme a venit un executor să încaseze amenda și a aflat că avea interdicție de a perfecta pașaport nou. A insistat, contestația s-a examinat și azi instanța a anulat actele întocmite de agentul constatator. Acum femeia speră să-i fie scoasă interdicția de la biroul de pașapoarte.