Străduţa pe care locuiesc numără aproximativ 9 case şi tot cam atîţea pensionari. Trecători poţi vedea aici prea rar, iar alte mijloace de transport-nici nu mai vorbesc, gălăgie puţină, iar distracţie -şi mai puţină… E cam trist ( mai ales pentru mine… ).

Din motive lesne de înţeles, cel mai aşteptat “oaspete” pe străduţa noastră este poştaşul-o femeie cu pălărie ce zîmbeşte şi gesticulează tot timpul. O dată pe lună ( cam atît de “des” vine, deaceea am renunţat să mă abonez la presa tipărită, preferînd să o urmăresc doar pe ce online, în caz contrar risc să mă alimentez doar cu ştiri alterate şi cu alte noutăţi ieşite din actualitate) aici domneşte atmosfera de adevărată sărbătoare, cînd toţi bătrînii aranjaţi grămăjoară în jurul poştaşului aşteaptă să-şi primească darul de la Moş Creciun-Statul, ca dovadă că au fost cuminţi şi merită pe deplin cadoul pentru fidelitatea cu care l-au slujit întreaga lor viaţă.

Se întîmplă des să asist şi eu la asemenea scene, scene sugestive care reprezintă în fond situaţia jalnică a tuturor pensionarilor din RM, care constituie o majoritate în comparaţie cu populaţia lucrătoare. După o lună cînd văd zilnic feţele acestor bătrîni pline de nevoile apăsătoare a bătrîneţii, mă pot bucura să observ pe faţa lor un zîmbet care, din păcate, nu ţine prea mult-pînă cînd poştaşul termină de dat pensia şi-ncepe a împărţi pe rînd facturile pentru lumină, telefon şi alte servicii comunale. Şi-atunci feţele lor revin la ceea ce-au fost: pline de tristeţe şi pesimism. Fericirea bătrîneţii şi bucuria “odihnei bine meritate” pentru pensionarii din Moldova nu poate decît să dureze cîteva minute. Şi-atît! Fără a avea cunoştinţe mari în matematică, după o scurtă privire în facturi, sărmanii bătrîni îşi dau seama că costul serviciilor comunale ating aproape sau chiar depăşesc suma ce-au primit-o ca pensie.

Trist…Foarte trist! După o viaţă dedicată muncii cinstite în folosul comunităţii cu speranţa unei “bătrîneţi fericite şi asigurate”, sărmanii oameni au ajuns să îndure foame, fiind înglodaţi în nevoi, probleme, datorii. Privind această situaţie, mă sperie perspectiva de a deveni şi eu în locul lor-pensionară. Sau, cine ştie, poate peste 40 de ani lucrurile se vor schimba totuşi spre bine…

Oxana Greadcenco,
oxana90.wordpress.com