Cateva stereotipuri care s-au dovedit a fi adevarate despre americani (cel putin pentru mine, cel putin in localitatea in care ma regasesc, cel putin la cateva zile de la plecarea din Chisinau): totul este extrem de mare (masinile, produsele, oamenii), fiecare familie are cel putin o masina, iar imaginea casei proiectata in numeroasele productii hollywoodiene este cat se poate de exacta; masina este stapana peste tot, iar trotuarele sunt practic inexistente.

Dupa doua zile de informatii despre studentii internationali in SUA, am retinut ceva destul de interesant. Pe parcursul unei interventii, unul dintre instructori a declarat cu fermitate ca absolut toti studentii straini, fara exceptie, sunt predestinati sa treaca prin cateva etape de adaptare in SUA. Prima etapa este "luna de miere" atunci cand esti fericit de experienta noua. A doua etapa este cea mai grea si se numeste "depresie".

A treia etapa presupune "terapia prin umor", atunci cand apare imunitatea fata de toate problemele iar pacientul este capabil sa faca glume pe seama acestora. In sfarsit, ultima etapa este etapa de adaptare in care studentul devine un agent bicultural, adica studentul se simte bine in ambele culturi. Teoretic ar trebui sa fiu in toiul "lunii de miere". In orice caz, pana la etapa a patra, conform aceleasi teorii, mai am de facut cale lunga. Sa vedem poate totusi reusesc sa sar peste cea de-a doua etapa?