Țin minte cum alergam după o minge cu fața vopsită de dulceață.Avalanșa injectată cu fericire care mă acoperea cînd iarna îmi picta fereastra.Mi-e dor de preaslăvitul scîrțîit al zăpezii...Prindeam cu limba fulgii,mă lăsam purtat de gheață.Țin minte laptele și pîinea caldă,îmi făceam din șampon barbă,săream de pe pat pe pat ca să nu cad în lavă.Țin minte baloanele colorate de vînt furate,căderile și decolările zmeului spre cerul albastru,corăbiile din hîrtie pe rîuleț lansate.Banii îmi erau ambalajele bomboanelor...Acum nu înțeleg cine-i în oglindă.Clounul ăsta trist, nu-s eu! Mi-e greață.Unde-i ființa cea divină? Unde s-a ascuns corul de îngeri?Unde e fericirea? Se joacă de-a v-ați ascunsela?...În capătul tunelului e stinsă lumina...O să inventez mașina timpului,o să mă-ntorc înapoi,o să-ți șterg ridurile de pe față,mamă.O să-mi scot sania din subsol,am să făc o babă de zăpadă.Buzele mele o să schițeze din nou un zîmbet,unul adevărat.O să mă-ntorc în acele timpuri,în care lacrimile false,trădarea,minciunile,sticlele cu vin,fumul și gustul țărînei de pe morminte erau niște coduri indescifrabile.Urăsc ceasurile.                     Fortăreața copilăriei zace în ruine.