DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Rațiunea
Seneca afirma: ”Dacă vrei să-ți supui totul, supune-te rațiunii. Dacă te va stăpîni rațiunea, vei stăpîni pe mulți”. Rațiunea ca și concept filosofic presupune capacitatea spiritului uman de a înțelege relațiile universale, sensul lor, și de a acționa conform acestora. Rațiunea este cea care controlează înțelegerea, stabilește limite și ne permite să gândim obiectiv. Printr-o judecată rațională cunoaștem adevărul în toată obiectivitatea lui și nu lăsăm sentimentele să pună stăpânire pe gândirea noastră.