-Pun mâna pe o bursă de stat, ca orfan de război. La drept vorbind, o odțin destul de scump, cu prețul vieții tatălui meu.
-Dacă știi ce vrei, e imposibil să nu obții ceea ce cauți.
-Aștept senin să se producă întâmplările. Nu fac nimic să le grăbesc, nici să le amân.
-Fericirea nu impresionează pe nimeni și nici nu poți scrie despre ea mai mult de trei pagini.
-Aș fi în stare să plătesc, nicidecum să primesc salariu pentru asemenea post trambulină.
-Dacă îți faci relații în protipendadă, poți să dai o lovitură cu însurătoarea. Or, asta e esențial în viață.
-Certitudinea asupra sentimentelor bărbatului constituie pentru femeie o sursă de acțiuni dictatoriale, menite să frângă echilibrul sănătos dintre sexe, pe care numai îndoiala îl dă.
-Fără romantism ne întoarcem la oamenii cavernelor.
-Renunț s-o strig sau să alerg după ea prin mulțime, m-aș acoperi de ridicol.
-O noaptea albă trece prin mine și eu îi țin piept cu ochii deschiși.
-E excesiv să pui accentul de greutate pe un sentiment nestatornic, când prioritar se dovedește un alt instinct fundamental.
-Il felicit galben, iar prostănacul recunoaște: «nu-i decât unu la sută meritul meu, socru-meu să trăiască».
-Galben ca ceara, plec în grabă acasă și bolesc fără boală, lungit în pat. Rațiunea îmi dă aceste stări de panică, suferă de grijă, de incertitudine, de consecințele drumului străin pe care merg și care nu vor întârzia să apară la braț cu deznădejdea.
-Crezi că l-aș învrednici de un răspuns? Crezi că aș plânge sau i-aș face imputări? Crezi că m-aș sinucide cum a făcut chiriașul de sus, care a fost părăsit de nevastă? Nu. Voi adopta resemnarea, care e forma cea mai evoluată a înțelepciunii.
-Nevastă cu sila? Nu, mulțumesc. N-am ajuns până acolo. Câtă vreme sunt frumoasă.
-În sfârșit, sunt liber. Și lucru curios, simt libertatea ca pe ceva material.
-În câteva zile noua mea soție și-a epuizat anemica ei biografie, nu mai are ce să-mi povestească despre ea. Suntem siliți a ne rezuma la lucrurile strict necesare existenței.
-Cred că în străfundul durerii există totuși un sâmbure de voluptate, așa cum în bucurie se află și o fărâmă de tristețe.
-Arta e o exagerare, artistul transfigurează realitatea, ridicând-o ceva mai sus, la nivelul personalității lui.
-O cuprind pe noua mea soție încet, din priviri. Mi se pare atât de ștearsă, de anostă, de insuportabilă. Dar ce vină are ?
-Mă obseda necontenit angoasa bogăției, necontenit îmi crea complexe prosperitatea altora. De ce cutare mocofan să-și plimbe plictisul prin țări străine, unde nu vede nimic, fiindcă-i lipsesc ochii minții?
-Trag aer proaspăt în piept. Nu mă mai satur de aer. Câte binefaceri sunt pe lume, care nu costă nimic, și fiindcă sunt atât de ieftine, nu le prețuiește nimeni.
-În ambianța noastră socială meritul atârnă ca plumbul, și se târăște nevolnic pe pământ, iar nimicurile ușoare ca fulgul se ridică sus, plutesc în măreție, sfidând.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI