Vă informăm că vom mai efectua în mod voluntar (neplătit) încă o instruire privind pregătirea dosarului de aplicare pentru obținerea statutului de instituție gazdă a activității de voluntariat de la Comisia de certificare a Instituțiilor Gazdă a Activității de Voluntariat (CCIGAV) de pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului. Menționăm că aceasta va fi ultima instruire efectuată anul acesta de TDV ca și Secretariat al Coaliției Voluntariat cu sprijinul trainerilor de la Academia Nicolae Dumitrescu, până în prezent nefiind prevăzute alte resurse financiare pentru anul următor.