Scrisorile mele sunt scrisorile pe care nu le-am primit niciodată, dedublarea mea nevinovată şi reversibilă. Prinzându-se în joc, câte o fată mi-a trimis epistole care au sfârşit prin a mă încânta. Introspecţia nemiloasă, ţesută cu fire de fină observaţie a exteriorului, un stil halucinant, psihedelic, ca o consecinţă a consumului de stupefiante. Un stil voit haotic, ce era singurul în măsură să uite uşa deschisă pentru adevăr. Chiar aşa era.

Făţărnicia mea cu cei ce-mi sunt indiferenţi poate atinge praguri nebănuite, neîmpiedicându-se vreodată de ele. Cu cei care mă dezgustă fie nu vorbesc deloc, fie îi aprob cu exuberanţă, dacă am nevoie de serviciile lor, îi bat pe spate.

Obişnuit să fiu servit la masă, cutreierând localuri în care am mâncat bine şi scump, domneşte adică, nu m-am mirat când am regăsit în mine, acasă, impulsul de a-i cere mamei nota de plată după masa de Sf. Ioan.

Guvernul a discutat astăzi situaţia gravă a norilor cu precipitaţii pe teritoriul ţării noastre, ne evită, asta era concluzia, nu-şi mai petrec vacanţele la noi, pierdem bani, prin urmare, vezi ce repede fuge gândirea? La meteo, vremea se anunţă calmă, soarele, căldura sunt numite "capriciile iernii" de o fată supărată, cu botic de copil speriat că va fi obligat să-şi arunce săniuţa.

Poate că aceleaşi personaje de care fugeam aici, acasă, m-au pândit şi în exilul meu, m-au urmărit şi au avut grijă a şterge traseele fericirii mele, ale râsetelor care învioraseră pădurea cea răbdătoare. Şi le-au şters aproape pe toate, pentru că munca lor e întotdeauna mulţumitoare, rareori dă greş.