Nu ştiu dacă e bine sau rău (evit în ultimul timp să fac judecăţi etice), dar basarabenii sunt puşi în situaţia de a se îndoi la tot pasul de identitatea lor etnică. Este foarte uşor să-i debusolezi în acest sens, mai ales că unii din ei au trăit succesiv, pe parcusul vieţii lor, în mai multe state: URSS, România, Republica Moldova. Majoritatea lor au auzit din fragedă copilărie că sunt moldoveni, în acte sunt identificaţi ca moldoveni. În copilărie am vizionat mai mult TVR1, dar ştiam că e vorba de o ţară diferită de noi, chiar dacă locuitorii ei vorbesc o limbă aproape identică cu a noastră.

Mi-a luat mult timp, după mişcarea de emancipare naţională, să pot declara că sunt român, deşi uneori simţeam un soi de jenă, având senzaţia că exagerez, că sunt patetic. Dar cred că e în firea lucrurilor ca legătrurile cu ţara de origine, ataşamentul faţă de originea etnică să slăbească sau chiar să se piardă dacă chiar de la naştere ţi s-a spus că eşti altcineva (nu mai vorbesc de şcoală, presă etc.),  dacă se cheltuie sume uriaşe de bani pentru a transforma un întreg popor în direcţia dorită cei care au reuşit să ne supună.

În plus, de multe ori când am avut ocazia să conversez cu persoane din ţara de origine, am auzit tot mai des că îmi fac iluzii deşarte, că nu sunt român pentru că avem altă mentalitate, pentru că nu sunt ortodox, pentru că sunt blond, homosexual etc. etc. etc. Discursul devine din ce în ce mai popular în ultimul timp, fiind preluat de rromânii verzi din Basarabia, care găsesc mii de motive ca să-mi demonstreze că nu merit titlul de român, că nu oricine poate fi român, ci doar predestinaţii bla bla bla. Poţi să juri că ideile au fost concepute într-un laborator de la Răsărit, atât de nocive şi eficiente sunt. Iar dacă numărul adepţilor ideii de român predestinat va creşte, problema identităţii basarabenilor va dispare în scurt timp. Doar nu toţi putem fi privilegiaţi ai sorţii, nu-i aşa?