invitatie_la_vals-Uite o idee bună de pus în practică. Să-i scriu în fiecare zi. Mereu sâcâitor, obsedant. Cu o regularitate de ceasornic.
-În materie de dragoste perseverența este o armă care nu dă greș.
-Timpul curgea anevoie, cu picătura.
-Pentru căsnicie se potrivesc anumite firi docile, care să înnămolesc în obișnuință și tabiet, abdică de la binefacerile independenței pentru o iluzorie comoditate.
-Eram asemenea celui care ocupându-se de stele e pus să observe viața furnicilor.
-Plecarea. Singura soluție care curmă cearta, fără ca vreunul să aibă aerul că cedează.
-Nu sunt nebun, mi-ar trebui prea multă înțelepciune pentru asta. Din păcate, sunt zdravăn la cap.
-E de preferat iadul cu o femeie deșteaptă, decât paradisul cu una proastă.
-Timpul curge uniform pentru toată lumea, ca apa unui râu. Numai că oamenii de pe mal nu merg la fel. Bătrânii se mișcă anevoie, rămân mereu în urma apei și de aceea li se pare că timpul trece atât de repede.
-Cine raționează în iubire e stăpânul celuilalt.
-Marea artă în iubire e să rupi când ești pe culme. De ce să aștepți descompunerea simțămintelor, inevitabilele certuri, înjosiri, invective, care coboară în mocirlă cerul dragostei? De ce să nu isprăvești în plină strălucire?
-Mă gândeam, de pildă, să duc mireasa undeva, pe vârful Bucegilor, și acolo, într-o bisericuță de lemn să ne cununăm. Sau în largul mării, pe o navă anume închiriată. Sau deasupra norilor, într-un avion cu pasageri. Visuri născute moarte. Lucrurile se petrecură simplu de tot, pe pământ.
-M-ar fi bucurat dacă participa mai mult la propria-i nuntă.
-Vidra lui Răzvan trăiește în orice soție.
-Mă întreb dacă o fire ca a mea ar fi aptă de o căsnicie obișnuită, al cărei ideal de fericire e liniștea lipsită de surprize. Un calm egal de-a lungul anilor, precum și o securitate materială și morală sau, cum ar spune Palmerston, o viață fără plăceri, ca s-o putem suporta.
-N-am avut niciodată voluptatea inconștientă a omului sănătos, nici optimismul simplist al celui care scrie pe apă, crezând că face o operă durabilă.
-Iubirile mari sunt tocmai cele de care te îndoiești cel mai mult.
-Încerc impresia că am trăit câteva vieți pământești, atât de greu mi-e sufletul. Iar copilăria mi se pare așa de îndepărtată și nebuloasă, încât mă îndoiesc că am fost cândva copil.