Fac parte din generaţia de basarabeni, ai căror părinţi n-au avut posibilitate să studieze în instituţiile de învăţământ superior, aşa mediocre cum sunt ele în RM. Spre deosebire de ei, eu m-am plimbat câţiva ani prin ele şi de aceea, probabil, mă consider un un alintat al sorţii, un eliberat într-un anumit sens. Eliberat de povara a tot felul de prejudecăţi, de presiunea societăţii şi a cortegiului ei de valori sfinte, de care generaţia mai în vârstă nu avea cum să scape. Pentru ei, căsătoria era obligatorie, nu mai vorbesc de procreare. Un om din comunitatea tradiţională, care, din diverse cauze, nu reuşea sau nu-şi dorea să aibă urmaşi, era pur şi simplu strivit de dispreţul celor fertili sau, în cel mai bun caz, era privit condescendent, cu superioritate. Din fericire, accesul la literatura universală, filosofie etc. are puterea să te elibereze de tot felul de lanţuri nobile: ale societăţii, religiei, familiei şi altori bisericuţe, care tind tot timpul să strivească individul cu principiile lor, ostile libertăţii.
Mă îngrozeşte ideea de a întemeia o familie, de a avea copii, de a mă adapta la ritmul şi modul de viaţă al unui om “normal”. Viaţa e atât de complicate şi fără ele… Mai ales în RM, unde trebuie să fii ori erou, ori inconştient, ori descreierat să-ţi asumi asemenea riscuri şi obligaţii.
Stau şi mă gândesc (nu, de fapt acum doar mă gândesc) ce grozăvie ar fi dacă ar trebui să am grijă şi de altcineva în afară de mine. Mai bine nu mă gândesc - e insuportabil. Categoric nu sunt bun pentru rolul pe care îl rezerva ex-premierul Vasile Tarlev tuturor cetăţenilor RM. Adică îndemna fiecare familie în parte să aibă câte trei copii: unul pentru mama, unul pentru tata şi altul pentru ţară. Mai rău ca într-un thriller…