Actuala guvernare a pierdut încrederea alegătorilor

Reprezentanţii mai multor platforme ale societăţii civile consideră că actuala guvernare, care se declară a fi una pro-europeană, a pierdut încrederea alegătorilor ca urmare a formării unei guvernări minoritare, dar şi ca urmare a situaţiei din sectorul bancar. Aceştia susţin că dacă până la alegeri guvernanţii purtau un dialog activ cu societatea civilă, acum aceştia au întors spatele şi nu ţin cont de nemulţumirile din societate.
Oazu Nantoi, membru al Platformei Civice Demnitate şi Adevăr, a declarat că, de fapt, Parlamentul reprezintă oglinda societăţii. În opinia sa, partidele pro-europene au pierdut încrederea alegătorilor şi în prezent se poate constata faptul că purtarea actorilor politici, în special a celor care s-au declarat pro-europeni, au provocat în societate un dezgust. Oazu Nantoi a menţionat că oamenii simt necesitatea unei portavoce care să le exprime nemulţumirea, pentru că este evident că în societate apare o presiune internă care se manifestă sub forma unui protest mut. În opinia sa, este foarte important ca toate vocile să nu fie răzleţe, dar să fie coerente şi să devină auzite.
Lilia Snegureac, secretar al Platformei Societăţii Civile „Pro-Europa”; a declarat că în prezent se crează impresia că guvernarea nu are idee de ceea ce înseamnă guvernare democratică şi ce înseamnă instituţii democratice
Igor Boţan, director executiv ADEPT, expert permanent al proiectului IPN, susţine că, „pornind de la ilegalităţile constate în ultima perioadă şi hoţiile pe care le comit cei de la guvernare, societatea nu are altă cale decât să se opună acestei guvernări hibride”. Igor Boţan a menţionat că în prezent în societate apar tot mai multe centre de protest care îşi exprimă nemulţumirea faţă de o guvernare care a devenit dezaxată. În opinia sa,
acest potenţial protestatar trebuie păstrat pentru alegerile locale şi concentrat într-un front comun care va face guvernanţii să înţeleagă că nu pot minţi cetăţenii în permanenţă


Sursa
2015-03-04 12:14:18



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

21:48:24biological weapon —» turn up the silence
05:44:31APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:36:03POMELNIC —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:28:25BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:09:047 februarie 2024 - ,,Citim împreună, schimbăm lumea” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
15:08:19la rétrospective de l’année 2023 —» turn up the silence
05:07:43JURNALUL DE LA HYPERION (V) —» Leo Butnaru
15:28:05trigger warning: —» turn up the silence
13:58:13A sunat primarul să descînte o consilieră —» Curaj.TV | Media alternativă
10:34:10Cică face ce vrea în curtea ei, acum riscă amendă —» Curaj.TV | Media alternativă
06:54:32BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:18:48Piața sărăciei în jurul gării Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
19:16:29Primarul se judecă pe banii satului —» Curaj.TV | Media alternativă
15:36:27Scriitoarea Maria Pilchin în dialog cu cititorii —» BiblioCity
15:33:40Dialoguri dintre generații: Întru binele prezentului și a viitorului comun —» BiblioCity
05:18:58La aniversară: Criticul și istoricul literar Vitalie Răileanu la 65 de ani de la naștere —» BiblioCity
05:16:30Zece volume despre viața și domnia lui Ștefan cel Mare —» BiblioCity
19:35:13Despre ipocrizia PNL București și tăierile ilegale —» Curaj.TV | Media alternativă
19:20:54Uniți, salvăm, Parcul IOR! Marș de #protest —» Curaj.TV | Media alternativă
19:15:58Poliția staționează periculos și ilegal în intersecție —» Curaj.TV | Media alternativă
13:04:26Празнуване на Лазаровден в Българската библиотека „Христо Ботев” —» Biblioteca Hristo Botev
15:13:36Serghei Lunchevici, ultimul lăutar —» CHIŞINĂU MUZICAL | Blogul Bibliotecii de Arte "Tudor Arghezi"
13:27:53Percepția „transformării digitale” la Biblioteca de Arte —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
13:20:13Branişte - colţişorul meu de rai —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:03:08Bibliotecarii din raionul Ungheni au fost sărbătoriți ca la carte —» BPR Ungheni's Blog