67 DE ANI DE LA ELIBERAREA BASARABIEI, NORDULUI BUCOVINEI ŞI ŢINUTULUI
HERŢA DE SUB OCUPAŢIA ŞI SCLAVIA FASCISMULUI RUSO-COMUNIST
26 iulie 2008 Chişinău , Parcul Central
Rusia a fost şi rămâne duşmanul înrăit multisecular al Principatelor Dunărene Române, iar din 1859 - al României. Autoîntitulându-se „Sveataia Rusi” şi utilizând în mod fariseic şi făţarnic religia ortodoxă comună cu aceste principate, sub pretextul eliberării lor de sub jugul otoman, ea tindea să le cucerească şi să le anexeze pentru a-şi deschide drumul spre Bosfor şi Dardanele – testament politic pentru urmaşi al ţarului Petru I. Întru realizarea acestei expansiuni odioase, în ultimele 3 secole Rusia ţaristă (ulterior şi cea comunistă) a invadat Principatele Române, apoi şi România de 13 ori, transformând teritoriile lor în teatrul operaţiilor sale militare, arzând şi nimicind satele şi oraşele româneşti, exploatând în mod barbar poporul român, impunându-l să-i asigure armata cu alimente şi furaje, să-i transporte armamentul şi muniţiile pe front la destinaţie, mobilizându-i bărbaţii drept „carne de tun” în războaiele sale cuceritoare. Nominalizăm aceste invazii: 1711, 1736-1739, 1768, 1787,1806-1812, 1826-1834, 1853, 1878, 1916-1920, 1920-1940, 1944-1991, 1992 – până în prezent. Toate aceste invazii, în realitate, au fost războaie fraticide pentru români, fiindcă ei au fost impuşi să lupte frate contra frate aflându-se în ambele tabere beligerante şi soldate cu exterminarea a zeci de generaţi şi măcelărirea a sute de mii de români pentru interesele imperialiste ruseşti; cu perioade îndelungate de ocupaţie rusească şi exploatarea barbară a poporului român, cu ciopârţirea teritoriilor naţionale româneşti de către hoardele cuceritoare şi dăruirea lor colonizatorilor, cu anexarea hoţească a unei părţi considerabile din aceste teritorii la Ucraina expansionistă; otrăvirea pământului şi a apelor lui – bombă cu efect întârziat şi îndelungat împotriva românilor; nimicirea lor prin înfometare, întemniţare, exterminare prin împuşcare şi aruncare în gropile cu var, deportări criminale masive în regiunile îndepărtate ale imperiului ţarist şi sovietic, recrutarea lor la muncă pentru valorificarea pământurilor de ţelină şi pârloagă, în minele de cărbune şi construirea obiectivelor Industriale imperiale etc.
Despre pericolul rusesc Pentru Moldova încă Ştefan cel Mare şi Sfânt i-a prevenit pe urmaşii săi şi i-a sfătuit ca, în caz de nevoie vitală pentru existenţa Moldovei ca stat, ei vor trebui să accepte protectoratul Turciei, dar în nici un caz cel al Rusiei, fiindcă Ruşii, dacă vor veni în Moldova, niciodată nu vor pleca de aici. Câtă profeţie şi înţelepciune în aceste sfaturi ale Marelui Ştefan! Cu toate acestea, actuala conducere promoscovită şi antinaţională de la Chişinău declară Rusia şi creatura ei Ucraina (beneficiara rapturilor teritoriale româneşti, săvârşite de către Rusia stalinistă în 1940) „aliaţi strategici” ai RM şi „garanţi” ai integrităţii teritoriale, „mediatori” în reglementarea diferendumului transnistrian, arhitecţi şi promotori ai căruia sunt chiar aceste state agresive şi expansioniste – o ticăloşenie şi o imoralitate fără de precedent în istorie.
R. Moldova este o consecinţă a Pactului Molotov-Ribbentrop , condamnat de Comunitatea internaţională, considerat nul şi neavenit din momentul semnării lui, inclusiv de către Rusia, românia şi R.Moldova. Anume în baza acestui act odios Rusia comunistă trimite Guvernului României 2 note ultimative ( 26 şi 27 iulie 1940), prin care, ameninţând cu război, îi cere României cedarea Basarabiei şi, pe deasupra, a Nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, cică, drept recompensă, pentru dominaţia asupra Basarabiei timp de 22 de ani. În acelaşi timp, învrăjbite de către Rusia, Ungaria şi Bulgaria, tot prin ameninţare cu război, cer de la România cedarea Ardealului şi a Dobrogei. Pentru a evita ostilităţile pe 2 fronturi, România este nevoită să accepte condiţiile ultimatumului sovietic, dar nicicând ea n-a renunţat la străvechile sale provincii răpite în mod criminal.
Anume din 28.06.1940 România se afla realmente în stare de război cu Rusia comunistă. Ea, însă, a aşteptat timpuri mai prielnice pentru a începe acţiunile de eliberare a teritoriilor ce i-au fost răpite în mod banditesc. Acest timp prielnic a sosit odată cu începerea războiului ruso-german la 22 iunie 1941. România a intrat în război alături de Germania împotriva Rusiei nu ca aliată a acesteia, ci ca ţară cobeligerantă a ei pentru a-şi recupera ceea ce-i aparţine din veacuri. Prin urmare, este evident, că nu România a „năvălit mişeleşte” asupra URSS la 22 iunie 1941, cum decenii la rând ne-au inoculat comuniştii, cotropitorii şi ocupanţii, ci Rusia stalinistă, în complicitate cu sora-sa Ucraina, cu un an mai înainte (28 iunie 1940) au invadat în mod barbar România, i-au ciopârţit şi dezmembrat teritoriile naţionale şi le-au anexat la diferite regiuni ale Ucrainei expansioniste.
Aici este necesar să precizăm deosebirea principială şi radicală a scopurilor, urmărite de Germania şi Rusia în acest război – pe de o parte şi de către România – pe de altă parte. Dacă Rusia şi Germania duceau între ele un război nedrept, imperialist, de cotropire şi subjugare a noi teritorii şi popoare, pentru reîmpărţirea şi dominaţia în Europa şi în lume (pretenţii formulate în „Protocolul Adiţional Secret” anexat la „Pactul Molotov-Ribbentrop”), apoi România ducea un război drept, de eliberare naţională pentru a-şi întoarce provinciile, care i-au fost răpite în 1940. Aceste deziderate ale României sunt formulate clar în Proclamaţia Generalului Antonescu din 22 iunie 1941. Cităm din acest document: „Ostaşi…Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, vă ordon! Treceţi Prutul! Zdrobiţi duşmanul din Răsărit şi Miază –Noapte! Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii voştri cotropiţi! Reîmpliniţi în trupul ţării glia strămoşească a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!”
Pentru realizarea acestui ideal sacru şi măreţ, România a concentrat la frontiera estică: la nord Armata a 3-a română, comandată de generalul Petre Dumitrescu, la sud Armata a 4-a română, comandată de generalul Nicolaie Cupercă şi în centru – Armata a 11-a Germană, comandată de generalul Eugen von Schobert. Aceste 3 mari unităţi militare au creat la 21 iunie 1941 grupul de armate „Generalul Antonescu” sub comanda Conducătorului Statului Român Ion Antonescu, ulterior avansat în rangul de mareşal şi numit Comandant Suprem al acestor armate. Ele erau alcătuite din 10 comandamente de corp de armată ( 7 române şi 3 germane, 24 divizii ( 16 române şi 8 germane), 3 brigăzi mixte de munte române, 4 brigăzi de cavalerie române, 2 brigăzi de fortificaţii române şi alte unităţi de diferite arme. Acţiunile de luptă ale trupelor terestre au fost susţinute de Flota a 4-a aeriană germană şi de Gruparea Aeriană de luptă română dotată cu 253 de avioane de bombardament, de vânătoare, de informaţii, de recunoaştere, de legătură şi observaţie. Alte 10 escadrile de avioane erau subordonate armatelor 3 şi 4 române. În zona de operaţii s-au aflat 4 regimente de artilerie antiaeriană cu 12 divizioane. Marina militară română dispunea de 41 nave de luptă din care 14 la Marea Neagră şi 27 pe dunăre. În Marea Neagră au acţionat şi 33 nave de luptă germane şi italiene. Efectivele totale ale Armatei Române pe frontul româno-sovietic însumau 473.103 militari.
În faţa grupului de armate româno-germane se afla Frontul de Sud sovietic constituit din armatele 9 la sud şi 18 la nord, având 8 corpuri de armată (din care 3 corpuri mecanizate şi 1 corp de cavalerie) cu circa 20 mari unităţi aranjate în 2 eşaloane de luptă. Primul eşalon, alcătuit din 8 divizii, era instalat de-a lungul liniei de demarcare româno-sovietic. Al 2-lea eşalon alcătuit din alte 8 divizii (din care 4 de tancuri) era instalat în adâncime între Prut şi Nistru. La est de Nistru se afla linia fortificată supranumită ”linia lui Stalin”. Corelaţia de forţe între părţile beligerante era de 1,6:1 în favoarea forţelor româno-germane.
Conform concepţiei strategice a bătăliei pentru eliberarea Basarabiei Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, în perioada 22 iunie – 1 iulie 1991 de-a lungul Prutului s-au desfăşurat doar operaţiuni militare cu caracter local, prin care se urmărea cucerirea capetelor de pod pe teritoriul Basarabiei şi crearea condiţiilor favorabile trecerii la ofensivă. Ofensivă generală a început la 02.07.1941 pe un front cu lăţimea de 450 km de la Selitin la Galaţi. Unităţile sovietice, deşi sufereau mari pierderi, se împotriveau cu înverşunare şi nu doreau să cedeze Basarabia, cucerită de ele în 1940. La 2 iulie 1941, prin lupte grele şi sângeroase Armata a 3-a română eliberează oraşul Cernăuţi, iar la 9 iulie – întreaga Bucovină; la 12 iulie divizia 14 română eliberează oraşul Soroca, la 15 iulie divizia 5 infanterie română eliberează oraşul Orhei. În dimineaţa zilei de 16 iulie divizia 1 blindată română sub comanda generalului Sion a pătruns în partea de nord a oraşului Chişinău, Imediat după aceasta divizia 72 infanterie germană a luat în stăpânire partea se vest a oraşului. La ora 13.00 Chişinăul a fost eliberat. În centrul administrativ al Basarabiei a fluturat din nou tricolorul românesc, înălţat de sublocotenentul Aurelian Marinescu pe turla bisericii „Sfânta Treime”. O contribuţie deosebită în eliberarea Chişinăului a avut divizia 50 germană prin acţiunile ei pe căile de acces îndepărtate.
Lupte grele s-au dat pentru eliberarea centrului şi sudului Basarabiei. Aici sovieticii concentrase forţe considerabile, construise un sistem puternic de fortificaţii, cazemate şi redute, contraatacau înverşunat, utilizând artileria grea şi aviaţia, iar în unele segmente încercau să treacă în contraofensivă, bombardau satele şi oraşele româneşti din dreapta Prutului. Cu toate acestea, în perioada 22 iunie – 1 iulie 1941 Armata a 4-a Română a reuşit să cucerească, pe sectorul ei de 200 km lăţime, 7 capete de pod în stânga Prutului: la Albiţa, Fălciu, Bogdăneşti, Ţiganca, Rânzeşti, Cotu-Morii şi Oancea. Unele din acestea au fost abandonate sub presiunea inamicului. Însă este deosebit de important faptul că, în timpul operaţiilor pentru cucerirea lor, s-au efectuat acţiuni de recunoaştere, de fixare a dispozitivelor de luptă ale inamicului, efectuate incursiuni şi bombardamente de artilerie şi aviaţie prin surprindere etc. Toate acestea au contribuit esenţial la pregătirea condiţiilor avantajoase de începere a ofensivei generale a Armatei a 4-a română.
Una din cele mai grele şi mai sângeroase lupte ale acestei armate a fost cucerirea, apărarea şi lărgirea capului de pod „Ţiganca” ( 22 iunie – 1 iulie 1941). Încrâncenarea şi pasiunea luptătorilor din ambele tabere beligerante atinse apogeul. Mărturie servesc pierderile zilnice ale părţilor. În bătălia din 8 iulie regimentul 6 infanterie gardă „Mihai Viteazul” a pierdut 181 ostaşi (20 morţi,156 răniţi, 5 dispăruţi), la 9 iulie regimentul 11 dorobanţi a pierdut 208 ostaşi (50 morţi, 135 răniţi, 23 dispăruţi), la 12 iulie Divizia 1 gardă a pierdut 522 militari (99 morţi, 304 răniţi, 119 dispăruţi) etc. Cimitirul de la Ţiganca este o mărturie grea şi dureroasă dar şi de mare eroism al Armatei a 4-a Română din acele zile. Bătălia de la capul de pod „Ţiganca” se poate compara cu cea de la Plevna din 1877 şi cu cea de la Mărăşeşti din 1918. La 15 iulie 1941 Armata a 4-a Româna a pus pe fugă trupele sovietice pe întreg frontul său de aproape 200 de km. Rând pe rând au fost eliberate oraşele şi satele din centrul şi sudul Basarabiei: Cimişlia, Comrat, Ciadîrlunga, Tighina, Cahul, Ismail etc. La 26 iulie Divizia 1 grăniceri a eliberat ultima localitate din Basarabia – Cetatea Albă. În această zi Marele Cartier General Român scria în comunicatul său: „ Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti din răsărit s-a terminat. Din Carpaţi până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune”. Armata Română a îndeplinit cu cinste ordinul Conducătorului Ţării Generalului Ion Antonescu „ Către armată” din 22 iunie 1941. Preţul de sânge al eliberării Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa este de 24.396 militari morţi, răniţi şi dispăruţi ceea ce înseamnă în medie 610 ostaşi zilnic, timp de 40 de zile.
Noi, cei prezenţi la manifestaţia de azi, consacrată jubileului de 67 de ani de la eliberarea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa aducem un omagiu binemeritat Armatei Române şi tuturor ostaşilor ei, care au luptat în acele crâncene încăierări în tranşee, la manşa avioanelor sau pe puntea navelor. Aprindem în sufletele noastre candela recunoştinţei pentru ostaşii români trecuţi lumea umbrelor, luptând pentru eliberarea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, pentru eternizarea Patriei noastre România şi care odihnesc în glia străbună, în pământurile străine sau în adâncul apelor, unii fără mormânt şi cruce la căpătâi. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Însă, în lumina genericului mitingului de azi, nu putem să nu menţionăm aici barbarismul şi banditismul cotropitorilor ruso-ucraineni, manifestat în timpul ocupaţiei şi retragerii lor din provinciile româneşti nominalizate.
Programul de jefuire a regiunilor frontierei de vest ale URSS , inclusiv a Basarabiei şi Nordului Bucovinei, a fost elaborat de către CC al PC (b) din toată Uniunea şi Guvernul Sovietic la 29 iunie 1941 şi expus de către I. Stalin în cuvântarea sa la radio din 3 iulie. Executând indicaţiile Moscovei, la 4 iulie 1941 Biroul CC al PC (b)M şi CCN al RSSM au adoptat hotărârea cu privire la evacuarea din Moldova (citeşte prădarea Moldovei) a întreprinderilor industriale, materiilor prime, vitelor, pâinii, a tot ce are valoare şi transportarea acestor bunuri în raioanele de est ale Rusiei comuniste. În acest scop a fost creat un stat major (citeşte „o bandă de jefuitori”) alcătuit din „conducătorii de partid şi de stat” ai RSSM ( stat-marionetă a Cremlinuluiu) în frunte P.Borodin – prim-secretar al CC al PC (b)M (căpetenia acestei bande) şi unităţi speciale de comunişti şi comsomolişti, batalioane de exterminare şi regimentul comunist de la Chişinău etc.─
uneltele de executare a jafurilor şi de răzbunare cu „cheaburimea”, cu oamenii cu conştiinţă şi verticalitate naţională românească, care salutau sosirea Armatei Române şi o întâmpinau cu pâine şi sare. Aceste bande militarizate impuneau zilnic cu forţa armelor 27 de mii de basarabeni să participe la construirea fortificaţiilor pentru armata de ocupaţie sovietică şi îi nimiceu pe cei care se împotriveau să facă acest lucru.
La ordinul din 6.07.1941 al căpeteniei jefuitorilor Basarabiei - P.Borodin - pe Nistru au fost construite urgent încă 12 locuri suplimentare de trecere pentru transportarea ocupanţilor ruso-ucraineni, puşi pe fugă, (300 de mii de oameni) şi a bogăţiei jefuite din Basarabia. În timp de 10 zile numai din Chişinău au fost demontate şi transportate în Rusia 190 de întreprinderi industriale. Similar s-a procedat cu întreprinderile din Bălţi, Orhei, Tighina, Tirsapol, Cahul, Cetatra Albă etc. Au fost transportate în Rusia 4076 vagoane cu utilaje industriale, maşini agricole, materii prime, grâu, produse alimentare, sute de vagoane de conserve, legume, fructe, furaje, 180 mii capete de vite, rechiziţionate în mare parte de la ţărani. Tot ce nu s-a putut transporta în Rusia, a fost distrus de către batalioanele de exterminare, de regimentul comunist Chişinău şi de grupele de diversionişti, comandate de către P.G.Borodin şi subalternul său F.G.Iliinski. Zeci şi sute de mii de decalitri de vin şi coniac care n-au putut fi transportate în Rusia, au fost vărsate în râpi , râuri , apa din fântâni – otrăvită. În 1940 administraţia română lăsase în Basarabia 25.190 firme industriale. Toate aceste întreprinderi au fost devastate şi distruse de către sovietici în timpul retragerii lor din Basarabia. Oraşele Chişinău. Orhei, Bălţi, Soroca, Floreşti, Tighina, Cahul, Ismail, au fost arse şi distruse prin dinamitare. Sosit în Basarabia la 24 iulie 1941, Antonescu a spus: „ Au rămas urmele unei barbarii fără precedent, cum nici hoardele hunilor nu au lăsat în urma lor”.
În 1940-1941 au fost arestaţi, deportaţi în lagărele NKVD-iste peste 300.000 de oameni - fruntea românilor din Basarabia (12,23 la sută din toată populaţia de atunci a republicii); la munci în industrie şi în minele de cărbune din Donbas au fost luaţi peste 100 mii de oameni, alţi peste 150 de mii de basarabeni au fost ucişi în războiul imperialist ruso-german (pentru români acest război a fost fraticid ). Jumătate de an a durat lupta hoardelor staliniste pentru recucerirea Basarabiei. În acest răstimp zilnic aviaţia şi artileria grea sovietică bombardau satele şi oraşele acestei provincii româneşti. În urma acestor bombardamente cotropitorii sovietici au distrus 16.499 clădiri, inclusiv 8.434 case de locuit, 31 staţii electrice, 1.037 întreprinderi industriale, 200 mii ha de semănături, peste 30 mii ha de vii şi livezi, ne-au fost ciopârţite şi divizate teritoriile, ne-au lipsit în mod criminal de ieşire la Dunăre, Marea Neagră şi Munţii Carpaţi, ne-au izolat prin sârmă ghimpată la Prut de Patria Mamă România. Conform datelor Comisiei de stat pentru evidenţa daunelor pricinuite de războiul ruso-german, în RSSM au fost distruse bunuri materiale în valoare de 13.387.208 mii ruble. Numai armata cotropitoare sovietică şi-a însuşit drept capturări de război 50 mii unităţi de inventar agricol.
Aceasta este faţa hidoasă a cotropitorilor ruso-ucraineni şi a crimelor lor inimaginabil de grave împotriva României, inclusiv a Basarabiei. Şi după toate aceste fărădelegi, ei mai îndrăznesc să ni se prezinte drept „eliberatori” şi „îngeri de pază ai noştri” ?! De cine ne-au eliberat ? De fraţii noştri de sânge şi de suferinţă şi ne-au pus în cârcă o Transnistrie bolnavă de slavonofilie, rusificată şi românofobă?!
Cei care declară şi azi Rusia şi Ucraina aliaţi strategici ai RM, care au cedat acestor state peste 80 la sută din întreprinderile industriale, energetice şi comerciale la preţuri derizorii, sunt trădători de Neam şi Ţară, continuatori ai politicii coloniale ţariste şi comuniste şi urmează a fi chemaţi în faţa justiţiei poporului.
ÎN TEMEIUL CELOR EXPUSE PARTICIOPANŢII LA MITING:
1. Aduc azi un profund omagiu tuturor ostaşilor români in frunte cu Mareşalul Ion Antonescu, care au luptat în acele crâncene încleştări în tranşee, la manşa avioanelor sau pe puntea navelor pentru eliberarea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa de sub ocupaţia şi sclavia fascismului ruso-comunist.
2. Declară Rusia duşman înrăit multisecular al Principatelor dunărene române, iar din 1859 – ai României. Confirmare servesc cele 13 invazii pustiitoare ale Rusiei ţariste, iar ulterior şi ale Rusiei comuniste asupra Poporului Român.
3. Ucraina este o creatură artificială a Rusiei comuniste din teritorii străine. Din această cauză ea este o sursă permanentă de instabilitate în Europa de Est. Destrămarea ei şi întoarcerea acestor teritorii statelor de la care au fost luate pe nedrept este iminentă şi imperativă!
4. Rusia şi Ucraina au creat în 1924 RASSM cu scopuri obscure şi expansioniste, pe care au fortificat-o în 1940 cu ajutorul Germaniei fasciste prin răpirea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa şi transformării acesteia în RSSM – actualul stat-fantomă RM, dependent de Moscova şi Kiev şi totalmente subordonat lor. Ca „părinţi adoptivi” ai RM, ele sunt cointeresate în existenţa (fie şi nelegitimă) a projeniturii lor. Din aceste motive statele vizate nu pot fi acceptate nici ca „aliaţi strategici”, nici mediatori între Chişinău şi Tiraspol şi nici ca garanţi ai integrităţii teritoriale a ei, cum ne inoculează guvernarea comunistă de la noi. Renunţarea la aceste „servicii” ale Rusiei şi Ucrainei este un imperativ iminent. Numai România, UE şi SUA sunt în drept şi sunt capabile să asigure rezolvarea obiectivă şi corectă a acestor probleme complicate şi dureroase pentru români.
5. RASSM (actuala Transnistrie), este un microb de cangrenă inventat de Rusia şi Ucraina, implementat cu viclenie în 1940 în trupul Basarabiei ciopârţite de către aceşti „inventatori” pentru a o transnistriza şi pe ea. Amputarea acestui anticorp şi revenirea Basarabiei la sânul Patriei-mamă România este unica soluţie corectă şi legitimă de salvare de la pieire a românităţii din stânga Prutului.
6. Nistru este frontiera fortificată de natură dintre România şi Ucraina – hotar multisecular recunoscut de către comunitatea internaţională şi consfinţit prin Congresul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920. Bază politico-militară şi „juridică” pentru răsturnarea prin forţa armelor a acestei frontiere legitime a servit „Pactul Molotov-Ribbentrop”, condamnat de către Comunitatea Internaţională , inclusiv de către Rusia, România şi RM. În temeiul acestor documente şi argumente incontestabile România este în drept şi chiar este obligată să pună în faţa Comunităţii Internaţionale, inclusiv la Tribunalul Internaţional de la Haga, restabilirea suveranităţii sale asupra străvechilor ei teritorii de la Est de Prut şi a frontierei sale multiseculare pe Nistru prin schimb democratic de teritorii şi de populaţie cu Ucraina.
JOS COINSECINŢELE PACTULUI MOLOTOV-RIBBENTROP!
JOS HOTARUL DE LA PRUT!
UNIRE FRAŢI ROMÂNI!
TRĂIASCĂ GLORIOASA ARMATĂ ROMMÂNĂ, ELIBERATOARE A BASARABIEI!
ION ANTONESCU – MARTIR ŞI EROU AL TUTUROR ROMÂNILOR!
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE!
Prezentul document se transmite instanţelor abilitate interne şi internaţionale pentru informare şi luare de atitudine.
În numele participanţilor la miting:
Iacob GOLOVCĂ Preşedintele ACLCPMR
Dionisie BUBURUZ Academia de ştiinţe mediului