Câteva sfaturi utile pentru acei care doresc să rămână în anonimat chiar şi pentru acei de la procuratură.

  1. Nu folosiţi niciodată aceeaşi parolă pentru accounturile voastre de e-mail, forum, sau oarecare alte domenii cu înregistrări on-line. Folosiţi parole unice pentru fiecare account, în special pentru acele de poştă electronică.
  2. Nu folosiţi parole simple ca de exemplu: puiu, Ghena, dragoste etc. Parola trebuie să fie nu mai puţin de 8 simboluri, să conţină cât litere (majuscule şi minuscule) atât şi cifre, şi să nu fie un cuvânt. De ex: fJ34Rkt90. E complicat de memorat, dar nu este imposibil.
  3. Nu folosiţi adrese de e-mail naţionale (cum ar fi de ex. Mail.md), sau adrese de serviciu, care au servere locale. Procuratura şi SIS-ul printr-un ordin special pot primi acces la aceste baze de date şi obţine toată informaţia necesară pentru a vă citi în anonimat toată corespondenţa. Cele mai sigure adrese de e-mail, pe care procurorii sau SIS-ul niciodata nu vor putea sa pună laba (cu excepţia cazurilor cand parola care o folosiţi coincide cu acea de pe un domen local) sunt de genul Gmail sau Yahoo!Mail (eu personal vă recomand Gmail deoarece foloseşte sesiuni encriptate SSL şi vă scapă chiar şi de un eventual sniffer conectat în reţeaua locală).
  4. Cand plasaţi posturi pe forumuri, scrieţi comentarii picante, etc., folosiţi-vă de proxy servere. Acestea vă vor păstra anonimatul 100% deoarece pot ascunde adresa IP a Dumneavoastră. Este de dorit să aveţi o listă de servere proxy, pe care să o folosiţi la acele posturi care sunt mai „pipărate”. În aşa fel, oamenii fărădelegii vor primi IP-urile voastre ca a serverelor din Madagascar, Patagonia, Islanda etc., şi niciodată unul care le va spune Moldtelecom, Starnet sau altul local. Pentru a folosi un server proxy (Inernet Explorer 7) faceţi click la „Tools”, „Internet Options”, „Connection”, „LAN Settings” şi bifaţi pentru „Use a proxy server for your LAN”. În „address” scrieţi adresa IP a serverului iar în port introduceţi acele cifre care merg dupa două puncte. De ex. Dacă adresa proxy serverului este 219.93.175.67:8080 atunci la „address” completaţi „219.93.175.67” iar la „port” scrieţi „8080”. După care apăsaţi „ok” şi din nou „ok”. Din acel moment navigarea voastră devine anonimă (dacă folosiţi chiar serverul din exemplul meu atunci sunteţi conectat la unul din domain-ul „.my”. Îmi spune şi mie cineva unde se află?). O listă mai completă de servere proxy gratis o puteţi  găsi pe http://www.checker.freeproxy.ru/checker/last_checked_proxies.php sau în oarecare alt loc dacă vă puneţi capul şi motoarele de căutare în mişcare. Pentru a reveni înapoi din unanimat (serverele proxy vă pot şterbi uneori din viteza conexiunii), repetaţi aceeaşi paşi şi deconectaţi opţiunea „Use a proxy server for your LAN” după care din nou „ok” şi „ok”.
  5. Niciodată nu vă salvaţi parolele în autocomplete-uri (opţiuni incorporate în browsere pentru a vă uşura logarea pe un site sau altul), chiar şi în cazul când folosiţi calculatorul de acasă. Dacă vă arestează calculatorul să ştiţi că le oferiţi foarte uşor toată informaţia pe care o caută. Nu ezitaţi să introduceţi parola ori de câte ori va fi necesar. La întrebările browserului de genul „Would you like to save your password” faceţi click pe „no”, „cancel”, „not now” sau „never”.
  6. Întodeauna folosiţi parola de logare sub Windows. Dacă nu o aveţi puteţi să o creaţi chiar acum (Start – Control Panel – User Accounts).
  7. Dacă aveţi informaţie în calculator pe care doriţi să o ascundeţi chiar şi dacă vă arestează calculatorul atunci folosiţi un folder pe hard disk în care o păstraţi. Acest folder poate fi encriptat (codificat) şi accesul la el poate fi primit doar utilizând o cheie specială (această cheie poate fi salvată pe orice mijloc media inclusiv şi în boxa Dvs. de e-mail). Dacă procuroii dau de acest folder ei niciodată nu vor putea să-l citească fără cheie (valabil doar pentru Windows Vista). Pentru Windows XP faceţi click cu dreapta pe folderul care doriţi să-l codificaţi, şi alegeţi „properties”, „advanced”, „encrypt content to secure data” „ok” şi „apply changes to this folder, subfolders and files”. În aşa fel chiar şi când vor primi accesul la hard discul dumneavoastră nu vor putea citi din acel folder.

 

E regretabil faptul că am ajuns să fim intimidaţi chiar şi pe internet. Dar atâta timp cât  Internetul ramane unicul mijloc de exprimare fără cenzură trebuie să fim precauţi. Dacă aveţi întrebări vă aştept la vcartera@gmail.com.