Nu ar strica puţină alternativă în ţara asta ameţită de tradiţiii şi, mai ales, de biserică. Nu-i aşa că ultima prea îşi bagă nasul unde nu-i fierbe oala? De fapt, cred că unicul lucru bun pe care l-au făcut comuniştii, dacă aceştia pot face ceva bun, a fost interzicerea bisericii sau, cel puţin, separarea ei de stat. Dar să lăsăm baltă biserica. Nu merită ea atâta atenţie. Mai bine să vorbim despre sex. Nu, despre sex nu se vorbeşte, sex trebuie să avem. Şi cât mai des. În toate ipostazele. Ca să nu murim proşti.

Sau am putea discuta despre gestionarea plăcerilor în stat şi cine are dreptul să le distribuie. Ori despre Yetty, omul zăpezilor. Dar despre fobiile vedetelor ce părere aveţi? E incitant, nu-i aşa? Penisul lui Bekham sau vulva Victoriei ar fi nişte teme extraordinare de discuţie… Deci, de vorbit avem ce, voinţă şi dorinţă să fie. Şi voie bună. Că altfel nu ajungem departe, aşa cum ne-am propus…