Discursurile umaniste despre câini mi-au făcut extrem de antipatice organizaţiile pentru protecţia animalelor. În fiecare dimineaţă mă întâlnesc nas în nas, când urc treptele de la lacul Valea Morilor, cu o haită de vreo 15-20 de dulăi şi căţele în călduri. Unii se uită suspect în direcţia mea, alţii îşi continuă calea nepăsători, iar unii iau o poziţie de atac. Prin urmare, voi fi nevoit să-mi schimb traseul, pentru că nu ştiu cât timp voi tolerat pe teritoriul lor legitim.
Într timp, entuziasmul autorităţilor municipale se diminuează încetul cu încetul, un reprezentant de-al lor declarând că nu vor putea steriliza mai mult de 5-7 patrupede zilnic. Ni se mai spune că, sterilizându-i, vom scăpa în următorii 5-7 ani de câinii vagabonzi, care nu se vor mai reproduce şi, astfel, vom împăca capra cu varza: ne vom păstra statutul de fiinţă raţională, civilizată şi vom scăpa în acelaşi timp de câini.
Un scenariu fabulos, dacă nu chiar fantastic. Doar că puţini sunt cei care mai cred în el, pentru că, aşa cum au declarat inspirat aceiaşi consilieri municipali, “cei mai fideli prieteni ai omului”, după ce vor fi sterilizaţi, vor fi readuşi imediat în arealul lor, pentru a împiedica alte haite de câini nestrerilizaţi să ocupe zona lor de trai. Deci, există o rezervă solidă de câini, gata oricând să preia controlul asupra teritoriului depopulat.
Dar chiar şi sterilizaţi, aceştia continuă să prezinte un pericol major pentru populaţie, maxilarele lor rămânând funcţionale în continuare. Nu mă încălzeşte deloc ideea că voi fi muşcat 5-7 ani la rând, iar după aceea voi fi lăsat în pace.
Oare şi în Occident, la care facem referire tot timpul, câinii sterilizaţi sunt abandonaţi în plină stradă şi lăsaţi liberi până la moartea lor naturală sau sunt ţinuţi în rezervaţii speciale? Nu ştiu nimic în acest sens, pentru că Dorinel şi echipa sa preferă să păstreze tăcerea la chestiunea în cauză…