Ca o năframă deasă de lînă vîntul se împleticea printre gleznele scurte ale unui Airbus 321 în acea noapte. Era singurul avion în aeroport. Un pustiu de zăpăda se întindea dincolo de întuneric și un scîrțîit uscat icnea de sub călcîile mele care se adînceau pînă la genunchi în mușchiul alb al iernii. De la aeroport au mai urmat trei ore cu mașina...mereu spre nord. Trecusem de cercul polar.