Experienţa de viaţă mi-a demontat multe mituri, în special cele romantice despre tineret. Voi începe cu mitul foarte popular al “tineretului-forţă motrice, agent al schimbării şi progresului”. În RM, tinerii sunt foarte comozi şi pragmatici – trăsături lăudabile de altfel, care îmi par fireşti şi nu mi-ar trezi suspiciuni sau provoca iritare dacă acestea nu ar fi atribuite fără niciun merit tinerei generaţii, ca şi alte calităţi care nu îi sunt specifice: potenţial revoluţionar, aspiraţia spre schimbare, dezinteres, romantism pur şi naiv. De fapt, atunci când la putere vine un nou partid politic, tinerii sunt folosiţi, de regulă, în calitate de element decorativ, luând locul unor politicieni sau funcţionari care nu sunt cu nimic mai buni sau mai răi decât junii din noua generaţie. Ei sunt instalaţi în funcţii în care nu decid nimic, dar imaginea lor dă bine noii administraţii sau găşti politice. O dovadă în acest sens sunt şi toate încercările partidelor politice de a demonstra că sunt reformiste şi că vor produce schimbarea mult aşteptată, punând în faţa căruţei puberi inconştienţi şi incompetenţi, care nu fac, la rândul lor, decât să respecte orbeşte ordinele venite de sus, de la liderii vizionari care îşi pun speranţe deosebite în tineret. Dar cât de penibile şi caraghioase sunt tot felul de guvene, parlamente şi asamblei ale copiilor şi tinerilor (de regulă, odrasle ale şefilor cuibăriţi prin aceste instituţii), care mimează actul politic şi urmăresc să salveze lumea.

Nu mi-aş dori să lucrez într-un colectiv în care ar predomina tinerii. M-am convins pe pielea mea că sunt mult mai veninoşi, bârfitori şi perfizi decât cei din generaţiile mai în vârstă. În plus, oricât ar părea de paradoxal, sunt mai ataşaţi de prejudecăţi decât persoanele trecute de prima tinereţe. Tinerii moldoveni de la locurile de muncă unde am activat, dar şi de la instituţiile de învăţământ la care am studiat, au fost mult mai colectivişti şi manifestau mai mult dispreţ şi aversiune decât generaţiile în etate faţă de cei care nu le împărtăşeau impulsurile colectiviste.

La moment, nu pot numi cel puţin un singur nume de tânăr sau tânără de 20-25 de ani, care să impresioneze societatea moldavă prin orizont intelectual, viziuni sau mentalităţi înnoitoare. Nu-mi rămâne decât să constat încă o dată că tineretul este o categorie marginală în RM, al cărui rol este umflat nejustificat, probabil pentru că discursul despre tineri este la modă acum şi solicitat de Uniunea Europeană. În realitate, aceştia nu participă la festin, mulţumindu-se, ca şi alte categorii marginale, cu resturile de la masa adevăraţilor stăpâni. Dar oare merită ei mai mult?