Arta adevărată este Cuvînt! Restul sunt numai cuvinte…

—-De unde își trage obîrșia omul Traian Vasilcău?

—-De pe malul stîng al Prutului, din Viișoara Edinețului, dintr-o familie cu alți 4 frați și surori, unde dealurile ne-au fost tuturor tată, pe care-l  doream luat acasă, la sfîrșitul fiecărei zile de joacă.

—–Înțeleg că prima Academie  a  Vieții ați absolvit-o acolo. Dar celelalte?

—-Am tot mers dintr-o copilărie în alta, tot pe urmele strămoșului Creangă, pînă la Universitatea omonimă din Chișinău, unde am crezut că fi-voi istoric de specialitate, sau învățător, dar n-am ajuns decît  un fir de nisip gînditor ce e bietul, poetul. Această inutilitate utilă a mileniului trei.

—-De unde și pînă unde  Traianus?

—-Am un aforism în cartea “Atentat la veșnicie”, în care explic acest lucru. El sună așa:”Numele meu e un…prenume scurt, ușor de memorizat și de…uitat. Cine mă uită repede nu m-a urît destul.” Deși nu m-am dezis definitiv  nici de numele întreg, majoritatea cărților apărute în România, dar și cele 9 volume de Opere NeTăcute  purtînd (și) acel nume de Vasilcău, unic, de fapt, în literatura  română.

—Cînd și cum ați descoperit poezia? Sau ea, totuși, v-a descoperit?

—De mic citeam tot ce găseam la îndemînă. Dacă nu aveam ce să mai citesc—atunci reciteam cărțile. Ascultam emisiunile literar-muzicale de la Radio Iași, Radio România, Radio Moldova, priveam emisiunile culturale de la Televiziunea Română. Și într-o zi, după atîtea acumulări, zăgazurile din mine s-au prăbușit și poezia, precum o mare, a răbufnit  la lumină.

Nu-mi amintesc titlul primei poezii și nici care a fost ea. Probabil  din cauza  că au fost mai multe…

—-Să înțeleg că numai prin lecturi bine asimilate   ați ajuns să fiți un nume de rezonanță astăzi în cultura națională?

—–Evident că nu.  Să ai talent și să nu dispui de lecturi  e insuficient pentru un om al Artei. Să ai talent, lecturi multe și solide și să nu fii disciplinat, adică să nu muncești zi de zi—-e din cale afară de puțin.

Dacă nu ai și caracter, geaba mai siluiești condeiul și hîrtia, mai nou—computerul. Oare nu avea dreptate Eminescu atunci cînd spunea: “Talente multe– caractere puține???”

—Casa Dvs părintească, lăsată drept moștenire, de ce n-ați vîndut-o?

—În 1991, cînd mama a adormit întru Domnul, vecinii îmi ofereau  în schimbul casei bani cît pentru o garsonieră  în Chișinău. Eu locuiam într-o cămăruță-cutie de chibrituri, dată cu chirie de Primăria de Chișinău. Mergeam la casa părăsită și-mi închipuiam cum aș putea într-o zi să trec pe alături și să nu pot intra pe poartă s-o văd. Dumnezeu m-a auzit și a doua zi am primit o scrisoare de la fratele meu, Marin, din Transnistria. Acolo era război fratricid și el urma să fie înrolat în armată ca să lupte contra moldovenilor de pe celălalt mal. I-am scris să fugă cît mai repede, fiindcă –i ofer în dar casa mamei. Într-o noapte fratele a evadat din pușcăria rusească în Viișoara, unde locuiește și azi cu familia sa.

—-Știm că ați scris versuri pentru mai mult de 500 de cîntece, ați realizat 20 de ediții ale Festivalurilor  Naționale “Maluri de Prut”, in memoriam Ion și Doina Aldea-Teodorovici  și “Steaua Chișinăului-Steaua Moldovei”. Dar despre Dvs se mai spune, așa cum se spunea adineaori despre Mihail Sadoveanu, că “scrieți  și tipăriți  atîta cît nu putem citi noi”. Totuși, cîte volume aveți la activ pînă azi?

—-Credeți că știu?(rîde). La 45 de ani cred că am numai…47 de cărți. Dar nu aduc anii ce aduc ceasurile, nu? Eu una știu: Dumnezeu dă, Dumnezeu ia, Dumnezeu, dacă vrea, dă iar și iar, după imensă mila Lui.

—–La ce lucrează în aceste clipe scriitorul Traian Vasilcău, cel care nu cunoaște odihnă-n creație?

—-Volumele 8 și 9 din Operele Netăcute, cu unic titlu:”Inscripții pe Etern”, sunt nesomnul meu liric acum. Vreau să le predau mai repede tipografiei, ca în 2015 să pot realiza  un Dicționar al scriitorilor români contemporani de pretutindeni și  o Antologie a poeziei românești din mileniul trei, la care lucrez de peste cinci ani. Și tot în 2015 mă așteaptă vreo 10 cărți cu poezii traduse în numai…15 limbi.

Dacă mă ajută Dumnezeu le vom avea și pe ele-n Lumină!

—–Să înțelegem că trăiți numai în Artă și pentru Artă?

—-Arta  adevărată e Viața ce izvorăște din Divinitate.  Arta adevărată este  Cuvînt. Restul sunt numai cuvinte. Care atunci cînd autorii lor nu mai sunt pe pămînt, se-nveșmîntă-n costume noi de Tăcere  și se-aruncă sub tren, ca și Anna Karenina  a lui Lev Nicolaevici Tolstoi.

—Dacă ar fi să le dați un sfat tinerilor artiști din zilele noastre, care ar fi el?

—–Nu vă pierdeți timpul cu nimicuri alese, cu lucruri la modă, cu tot ce e pasiune lumească. Nu vă pierdeți timpul, în genere. Cîștigați-l! Și atunci timpul vostru nu va mai fi ireversibil!

—Și-un poem nou, în loc de autograf, pentru mulții împătimiți de poezia Dvs, de pretutindeni?

—-O fi și acesta. Cu toate mulțumirile de rigoare  vi-l las  autograf pentru vecii.

Bucium în noapte

Eu sunt puternic ca o mare-albastră,
Eu sunt fragil ca fulgii: sunt şi nu-s,
Şi cînd loviţi în România noastră
Mă doare Eminescu de nespus.

M-am vindecat de multe-n viaţa asta,
Am plîns în orice zi din an şi veac,
Dar cînd v-aud că ţara ni-i năpasta
Sufăr de Eminescu şi n-am leac.

Sunteţi atît de jalnici, fiecare,
Cei de scuipaţi în limbă şi-n popor,
Şi cînd vă văd în straie de pierzare,
Bolnav de Eminescu, vreau să mor.

Ca-n zori de zi, la căpătîi, aproape,
Pe nimeni să n-aveţi să vă îngroape.

—-Să ne trăiți că trebuiți pentru cultura română!

 Un interviu de Veronica Hariton-Perju(Iași) cu Traian Vasilcău(Chișinău)