Se discută mult la tema rusificării Basarabiei şi a locuitorilor ei. Românii de peste Prut chiar aşa şi ne numesc: ruşi. Iar când eram student, într-un oraş din România, o tânără de acolo se lăuda colegilor ei că merge în Rusia, la Chişinău, cu o prietenă venită şi ea la studii în România. Spusele ei mă lăsase mască atunci. Acum cred că n-ar face decât să mă distreze copios, chiar dacă autorul lor este o tânără studentă de la o facultate cu profil umanist.
Într-adevăr, ruşii au reuşit să ne schimbe, să ne imprime un specific care nu este neapărat de condamnat. Dar nu pot spune că sunt rus, o dovadă în acest sens fiind şi faptul că în mediul lor simt doar disconfort şi îi receptez ca pe ceva diferit. Suntem diferiţi şi de românii de peste Prut, dar aici lipsa barierelor lingvistice ar putea înlătura multe deosebiri într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Bineînţeles, e vorba de deosebirile supărătoare, care împiedică comunicarea şi conlucrarea dintre locuitorii diferitor regiuni. Altfel, diferenţele sunt salutabile, îmbogăţind un popor.
Ţin să remarc că nu numai basarabenii sunt receptaţi diferit peste Prut decât se autoidentifică ei în realitate. Aflându-mă la Cluj, într-un spital, vecinii mei de salon discutau cum cei din restul ţării îi numesc unguri sau, pare-mi-se, bozgori. La remarca mea că şi basarabenilor le este aplicat acelaşi tratament, inclusiv de ardelenii sau maramureşenii bozgori, ei mi-au replicat: “Da măi, însă pe voi au reuşit să vă rusifice, aţi stat atât sub ocupaţie…”. M-a mirat că nici măcar nu-şi pusese problema că putem comunica fără traducător. Dar nu le purtam pică pentru că, în rest, ne înţelegeam perfect. Aveau şi ei un fix că lucrurile stau într-un fel anume, o prejudecată care le făcea viaţa mai comprehensibilă şi mai uşoară, dar care nu-i dezumaniza, şi de aceea nu aveam chef să insist pentru a le schimba optica…