Coloana a cincea

Eu cred că încep să înțeleg cum se simte Vlad Filat când trebuie să ia o decizie. Să luăm drept exemplu modificarea Constituției. Mă refer la limba română, nu la sesizarea depusă recent de parlamentari la Curtea Constituțională. Toată lumea înțelege că vorbim româna, chiar rușii din Moscova recunosc asta fără nici un fel de stres. Doar că pentru a modifica Constituția în Parlament e nevoie de 2/3 din voturi. Sigur, pentru română în Constituție ar vota liberal-democrații și liberalii, iar la aceștia putem adăuga chiar câțiva comuniști cu cetățenie română, dar oricum nu sunt suficiente voturi.

În aceeași ordine de idei dacă acest subiect ajunge în dezbateri publice atunci președintele PLDM este atacat din toate direcțiile: campanii media cu „наш язык молдавский”, conferințe de presă, dezbateri televizate, campanii online, articole de opinie, scrisori deschise și tot tacâmul.

De cealaltă parte vorbitorii de română nu se prea avântă în a-și apăra identitatea, iar reacțiile sunt mai curând anemice. Chiar dacă toți știm care e decizia corectă, cei mai mulți dau a lehamite din mână: s-or descurca ei și fără mine. Iar atitudinea aceasta este păguboasă. Cel mai grav este că aceeași atitudine păguboasă este pentru toate subiectele, începând de la limba română și terminând cu sistemul fiscal sau alegerea președintelui.

Din păcate dreapta din Republica Moldova și de peste tot pierde puncte din două motive mari: atitudinea autocritică(1) pronunțată și orientarea spre rezultate(2) în defavoarea emoțiilor. Aceste două lucruri lovesc în rezultatul electoral deoarece poporul vrea circ și pâine, lucruri pe care stânga le oferă cu nemiluita. Stânga poate minți de îngheață apele și poate oferi mită electorală fără nici un fel de remușcări. Începând de la concerte cu Sofia Rotaru, continuând cu „este meritul Partidului Democrat!” și terminând cu plagierea lucrărilor științifice.

***

Vlad Filat s-a întâlnit sâmbătă cu studenții basarabeni care învață în România. A stat la sfat cu ei, a pus un pic țara la cale. Mă îndoiesc că presa va scrie despre asta deoarece e mai „palpitant” să scrii despre premierul Iurie Leancă care a fost pe scenă alături de socialistul Victor Ponta.

vlad-filat-studenti-basarabeni

Întâlnirea lui Vlad Filat cu studenții basarabeni din România

 

 

The post Coloana a cincea appeared first on Dan Caranfil.


Sursa
2014-09-20 17:35:57



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:31:28Parcul liniei se lărgește și ne uimește —» Curaj.TV | Media alternativă
21:48:24biological weapon —» turn up the silence
05:44:31APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
14:35:22Soferul e mereu la telefon, chit că are microbuzul plin —» Curaj.TV | Media alternativă
08:36:03POMELNIC —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:28:25BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:09:047 februarie 2024 - ,,Citim împreună, schimbăm lumea” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
15:08:19la rétrospective de l’année 2023 —» turn up the silence
14:47:46Fosta soție și-a recunoscut vina ca să scape de pușcărie —» Curaj.TV | Media alternativă
05:07:43JURNALUL DE LA HYPERION (V) —» Leo Butnaru
15:28:05trigger warning: —» turn up the silence
13:58:13A sunat primarul să descînte o consilieră —» Curaj.TV | Media alternativă
10:34:10Cică face ce vrea în curtea ei, acum riscă amendă —» Curaj.TV | Media alternativă
06:54:32BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:18:48Piața sărăciei în jurul gării Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
19:16:29Primarul se judecă pe banii satului —» Curaj.TV | Media alternativă
15:36:27Scriitoarea Maria Pilchin în dialog cu cititorii —» BiblioCity
15:33:40Dialoguri dintre generații: Întru binele prezentului și a viitorului comun —» BiblioCity
05:18:58La aniversară: Criticul și istoricul literar Vitalie Răileanu la 65 de ani de la naștere —» BiblioCity
05:16:30Zece volume despre viața și domnia lui Ștefan cel Mare —» BiblioCity
19:35:13Despre ipocrizia PNL București și tăierile ilegale —» Curaj.TV | Media alternativă
19:20:54Uniți, salvăm, Parcul IOR! Marș de #protest —» Curaj.TV | Media alternativă
19:15:58Poliția staționează periculos și ilegal în intersecție —» Curaj.TV | Media alternativă
13:04:26Празнуване на Лазаровден в Българската библиотека „Христо Ботев” —» Biblioteca Hristo Botev
15:13:36Serghei Lunchevici, ultimul lăutar —» CHIŞINĂU MUZICAL | Blogul Bibliotecii de Arte "Tudor Arghezi"